.

.

07 septembrie 2015

Convingere

Ma sparg intre degetele sufletului, singura bucata din mine ramasa
Framantat de forta gandurilor alungate de pe la casele oamenilor
Caci nu am cerut nimic, si nici nu am batut sa aduc ploaia....

Ma topesc usor fericit ca nu am gasit minunile  acelea vechi
Care imi spuneau ca povestile se spun mereu la gura sobei
Si ma preling pe culoarele vietii ca o urma de fum irosita.

Ma adancesc in uitare si in tot ce e uman, desarte deziluzii
Ce tremura si zgaltaie sufletetul ramas prins intr un piron
Peste care doar praful si uitarea se vor asterne in graba.

Astept si inca zambesc cu rabdarea unui copil mic cand inteleg
Ca am sa ma intorc poate alta data cu un sac de jucarii bune
Si am sa impart si atunci uitand mereu de mine si de toate...

06 septembrie 2015

Nu ar trebui

Nu ar trebui sa fim singuri pentru ca atunci cand plecam sa avem cui spune pe curand...
Nu ar trebui sa iubim pentru ca ne sfasiem sufletul, nestiind apoi sa zboare catre casa.
Nu ar trebui sa speram caci emotiile se intorc frante mereu de prin porti izgonite...
Nu ar trebui sa cerem, caci cerand nu mai daruim si invatam sa furam mereu tristetea.
Nu ar trebui sa cautam pentru ca doar singuratatea ne gaseste si se aseaza langa soba.
Dar daca ar trebui sa fim doar, pentru o zi, doar constienti de marele miracol ?

Atunci ne ar trebui sa stim ca  nimic, nicicand nu mai conteaza cu adevarat......

25 mai 2015

Scrisoare de ramas bun

Ramai cu bine, suflet drag...
Imi pare rau ca-n asta viata
Am trecut adanc de-aproape
Iar tu, tu nu  m-ai recunoscut!
Pe curand, in alta data, poate.

18 mai 2015

Impacare

Am sa raman ingropat sub tonele de ganduri negre ce ma apasa
Si am sa intind o mana strigandu-ma doar pe mine de sub cenusa
Dar am sa stiu ca nimeni nu va fi acolo sa ma prinda de sub ele.

Si am sa tac pentru ca-n tacere am sa-mi revad toata amaraciunea
Iar gustul suferintei imi va alina ultima zbatere in care voi atipi
Nestiind pe cine sa invinuiesc decat pe mine, mereu pierzatorul.

Si am sa alunec printre ganduri mereu in deriva pe alte taramuri
Care poate intr-o zi imi vor aduce ape si limanuri mai linistite
Sau ma vor pierde mereu, etern in ganduri ce stau sa ingroape.

Adevaruri ciclice

Imi este atat de ciuda ca sunt singur, dar mai ales cand realizez insingurarea care vine odata ce inteleg acest lucru.
Imi este atat de dificil sa accept neviata asta deoarece imi vine atat de greu sa invat sa ma iubesc pe mine, singurul eu, care conteaza cu adevarat in aceasta singuratate.
Atunci cand cei dragi hotarasc sa uite acest cuvant frumos din sufletele lor, atunci cand familiile isi uita rostul si tot ce avem langa noi devine uitare in sine, atunci ajungem in acelasi punct in care constientizam singuratatea. Nu ca pe ceva grav, ci doar ca o apasare si o dezamagire, pentru ca pana la urma are si ea ceva bun, "linsitea de peste toate".
Apoi la un moment dat constientizezi ca esti singurul care te mai poate dezamagi si ca ai ramas doar tu cu tine in aceasta mare singuratate.
Atunci, uitat, dezamagit si colosal de singur incepi sa numeri bataile inimii si respiratiile care te aduc din ce in ce mai aproape de adevarata singuratate din care mai poti vreodata sa scapi reflectand la pasii marunti, plini de singuratate ce te-au dus acolo.

17 mai 2015

Reintoarceri

Candva am sa iti spun povestea mea iar tu intr-un tarziu ai sa imi zambesti si poate o mana se va intinde, iar apoi la un moment dat ca in orice alta seara ai sa adormi.
Iar eu, eu, am sa imi iau ramas bun ca m-ai mai ascultat o seara si am sa te recaut...mereu in tot, preasimplu, emotie si viata.
..si poate intr-o zi am sa te regasesc ca sa iti mai spun o poveste minunata..fie si pentru o clipa....

08 mai 2015

Convingere

Atat de greu de multe ori doar pentru a alege calea buna
Atat de simplu cand nimic de fapt nu mai conteaza'n jur
Atat de putin pentru a te elibera de toate  ce te inlantuie
Atat de mult pentru a risipi ceata dinaintea ochilor tai
Atat de nesfarsit pentru fiecare lupta intr-o simpla viata.

18 martie 2015

7 vieti

Inima imi bate pentru ca azi am sa te intalnesc
desi nu te am mai vazut de 7 vieti intregi
si am sa stau sa te ascult cu sufletul deschis
razand usor, sa nu mi te mai pierd ca altadata.


Inima mi se strange pentru ca tu ai sa imi zambesti
desi stiu ca vei avea lacrimi in ochii tai adanci
si am sa ma astern pe tamplele tale vesnic minunate
asemeni lacrimilor noastre peirdute-n  cele 7 vieti.


Inima mi se opreste pentru ca tu nu esti venita inca
iar fiecare colt de strada, amintire calda-mi spune
ca toamna e tarzie si ar trebui sa ma opresc, dar eu
Eu am sa te mai caut iarasi o eternitate si inca 7 vieti.

25 februarie 2015

Calatoria Fericirii

Trecatori fiind si neinsemnati, intalnim oameni, manati de nevoia noastra de implinire, de gasire a jumatatii, desi noi ca fiinte suntem intregi si unici.
Doar cred ca ne lipseste Acel cineva care sa ne vada si sa ne auda cu adevarat dincolo de Cuvinte si Gesturi.

Si Oamenii vin, ne spun lucruri pe care vrem sa le auzim, chiar daca ele nu sunt ceea ce percepem. Si  ne vorbesc frumos iar noi inchidem ochii visatori in fata Minunii aproape implinite.
Apoi noi ne Indragostim si ne mintim ca cel din fata noastra este Complet, iar defectele sunt doar mici calitati ce au sa se amestece cu fiorul inegalabil al trairii in doi.

Urmeaza sa credem in ei, ne lasam purtati de val, doboram ziduri, in sufltele si vietile noastre, aprindem candele pe altare mult prafuite si uitate in cotloanele sufletelor noastre, chemand Speranta si traind doar Clipa - in sfarsit ne-am gasit si noi Linistea mult visata.
La un moment dat oamenii ne arata o grimasa sau scot la iveala din sacul lor un gand sau gest care ne tulbura, iar noi nu intelegem de ce nu il baga la loc si asa zabovim o vreme, contrariati dar inca imbatati de farmecul si minunea aceasta a Nesinguratatii.
In cele din urma, ei ne intorc spatele, de multe ori atat de brusc incat viata noastra devine soarta unui naufragiat pe mare, inclinandu-ne si zbatandu-ne din toate baierele sufletului doar pentru a afla un raspuns atat de simplu.

Si ne macinam si nastem ganduri, urcam si coboram pe scara fiintei, nascand intrebari si tulburandu-ne , devenind mici monstrii ce se hranesc cu dureri pline de "daca, de ce eu, oare chiar...", lasand nestemate pe pardoseli dupa ce ne-au maturat chipul si suierand oftate neaducatoare de raspunsuri.
Si zabovim cu noi, cu gandurile noastre cele mici sau inalte, cu bucuriile din suflet care le purtam spre acea implinire si ne intrebam cu ce am gresit, iar apoi ne mai pierdem inca o data, cu tot ce am avut Sfant in noi, cu toata Bunatatea cu care am alergat din Pruncie spre persoana Potrivita.

Repornim la drum si pierdem zile, luni si ani, din noi pe acest drum de multe ori cu capul in jos, cautandu-ne pe noi in primul rand, si pierzand alte maini intinse doar pentru ca nu mai avem incredere iar bagajul nostru este prea greu de purtat.
Iar in Final ne asezam osteniti, si ne uitam cu ce am ramas, facem socoteli si zambim pentru curajul si calatoriile noastre Minunate.
Incet incet ne dam seama ca oamenii nu ne-au spus decat cuvinte, ca ei fiind mici, au luat Bucuria si Sentimentele si le-au folosit ca sa creasca si ei, undeva mai departe in viata asta.
Apoi vedem cand ceata se mai duce ca sunt atat de Egoisti incat atunci cand noi i-am rugat cele mai simple lucruri ei nu au reusit, nepierzandu-si nici macar timpul incercand sa ne asculte.
Iar in final vedem ca oamenii vorbesc, si nu asculta, doar pentru nu a ramane singuri, o vreme, apoi pleaca mai departe......

Cateva ganduri pentru cei care inca se intreaba, care cauta Adevarul sau care sunt zbuciumati in aceasta calatorie a Fericirii.

Cu drag pentru un om minunat, Adriana, a carei putere va invinge orice in aceasta lume.

Necitite

Daca singuratatea ar fi masurabila
Noi cu siguranta am fi Dumnezeul ei.

Iar daca durerea ar avea limite
I-am calca pragul cu fiecare lacrima.

Daca uitarea ar fi solutia suprema
Ti-as scrie scrisori peste vieti....