.

.

23 septembrie 2010

Rascruci

Manati de o forta nevazuta de multe ori ne asternem cararea vietii aparent aleatoriu si mereu ceva pare ca ne lipseste din linistea necesara calatorului ce pleaca in lunga drumetie.Ne anturam cu oameni si situatii ce ne ajuta sa ajungem la statia urmatoare mai repede sau cateodata ne trezim in noroi atat de plouati si lipsiti de resurse incat ne asezam pe marginea drumui si zabovim..zile..luni..ani…
Semanam relatii doar pentru a fi asemenea caci de la o anumita varsta trebuie sa intram in randul lumii pentru ca asa ni s a spus si evident nu putem sa ocupam un loc cat mai bun in circul vietii daca nu facem asta..si atunci ne cautam perechile pe diferite considerente,majoritatea eronate si nicidecum imperios necesare.Se intampla ca de multe ori oamenii se se opreasca langa noi manati si ei de aceleasi interese insa lipsite de substrat si de cele mai multe ori egoiste, semne si intamplari menite sa arate ca jocul a inceput.Iar noi acceptam, asemeni condamnatilor la inchisoare pentru ca nu vedem alta cale de eliberare decat constrangerea noastra, cel mai minunat lucru care trebuie pastrat mereu liber si neatins. Exista pericolul de care vorbeam mai sus si anume, diferentele dintre oameni, aluatul din care sunt facuti, trairile diferite si interesele reale ale fiecaruia iar atunci cand ele sunt real conflictuale, acest joc tacit va naste suferinta si invinsi.Oamenii sunt limitati in esenta asemeni unor masinarii iar cel mai important lucru este a te cunoaste cu adevarat pe tine insuti, unde functionezi,cat timp si cum.Daca ai aflat aceste raspunsuri iar modul tau de a fi este unul transparent ai cu siguranta sanse sa nu ramai prea mult pe marginea drumului si poate candva destinatia va fi atinsa de tine si cel ce te va urma din inima.
Cei ce nu se cunosc sau poarta masti de teatru vor fi cei care vor ingreuna drumul celorlati.Mereu un om mic, lipsit de intelegere sau care urmareste ceva va dori sa il schimbe pe cel de langa el.Bunatatea si larghetea spirituala il vor coplesi iar acesta va cauta in sacul cu arme diferite unelte pentru a l reduce la tacere pe partenerul lui.Oamenii nu trebuiesc schimbati niciodata si doar cei ce nu se potrivesc vor incerca sa schimbe ceva intordeauna.Cand intalnim un om il placem sau nu din prima clipa,la ce bun eternele discutii ca nu este bun,ca s a schimbat…cand noi am strigat sus si tare ca ne place la inceput?
Spuneam ca renuntam la noi si ne lasam schimbati doar pentru a nu fi singuri pe acest drum..din pacate noi nu suntem in stare sa facem asta celor ce produc aceste rupturi in noi.Acordam inca o sansa,impreuna cu intelegerea si de fapt nu vedem ca suntem sfasiati pe dinauntru,acesta este pretul pe care il platim cand nu suntem atenti la semne si la faptul ca libertatea si felul noastru unic de a fi trebuie inteles in primul rand si iubit mai presus ca persoana in sine.
Si pierdem timp pe drum,invatam ca oamenii vin si pleaca,o apucam in alta parte,mai abatuti si mai murdari ca inainte,lasand paradoxal ca altii sa mai infiga niste cuie in noi ,amagindu ne ca ei vor fi cu adevarat buni.Vor pleca si ei mai departe dupa ce vor lua ce era bun si isi vor ridica pe perete cateva tablouri frumoase din viata petrecuta alaturi de noi.Si mai incercam…de data asta cu lectia invatata,siguri pe noi si sinceri pana la durere, insa de multe ori este atat de tarziu si noaptea deja este coborata in sufletele noastre.
Atunci pornim o lupta fara sfarsit,cu zbateri ce ne macina la epuizare, cu procese de constinta interminabile…oare cum era…dar daca nu trebuia asa..oare nu a fost vina mea…Bineinteles ca nici acum nu acceptam ca cel de langa nu ne a inteles nicio clipa si a fost doar calator o bucata de drum,admirandu ne si furand de la noi pentru ca el sa se implineasca si poate doar asa sa aiba si el o sansa sa nu fie singur.
Si cautam,pierduti lumina care o mai stim doar undeva in sufletul si mintea noastra..si parem atat de departe de marginea drumului incat si efortul de a ne intoarce ni se pare colosal.Ramanem o clipa atarnati intre viata si timp ,revizuind toata viata umili si impacati cu singuratatea noastra monstruoasa.Nu mai stim in ce directie sa apucam si doar atunci ,insumarea acestor acceptari si situatii deplorante face ca undeva in drum sa se iveasca o ocazie,iar noi o luam, asemeni bolnavului ce apuca sa urce in salvare desi stie ca spitalul nu il va face bine decat o vreme,el este deja bolnav si nimic nu va mai fi ca la inceput.
Apucam si ne lasam purtati de tot ce nu am simtit niciodata si nici nu am gandit,iar viata sau acea forta nu dau niciodata gres.Reusim intr un final sa apreciam fie linistea si ne impacam cu noi si tot ce este in jur fie avem parte de intelegere.Ciudat sau nu acest drum ce parea ultimul ne scoate la liman..fie si pentru o clipa insa redevenim oameni,respiram si invatam sa visam din nou…din suferinta se poate naste numai bucurie,chiar daca pare greu de crezut.
Cel mai important este ca nu suntem singuri din nou,chiar daca cel de langa coboara mai repede,merita sa incercam sa ii facem lui drumul cat mai frumos,poate asa nici noi nu ajungem singur,batrani si obositi la destinatie.Nu vom sti probabil niciodata daca drumul acesta trebuia sa il facem singuri sau sa avem pe cineva alaturi,stim doar ce a fost placut si ce nu,cand a durut sau cand a fost bine.Important e sa gasim bucuria de a merge…mereu mai departe indifferent de obstacole,situatii,oameni.Cea mai mare minune exista in noi,prin simplul fapt ca existam si avem o sansa sa atingem capatul indifent cu cine si cum.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu