.

.

27 noiembrie 2010

Cateodata

imi e frica de ziua de maine si darurile ei toate
si ma trezesc intors cu fata spre trecut desi stiu
ca nu imi va aduce decat o zi cu storurile trase
si ploi amare ce vin sa lase urme adanci in mine.
cateodata reusesc sa zambesc pentru ca iubesc ceva
iar atunci toata lumea este a mea si stiu ca acela
este lucrul ce ma scoate din banal si care ma ridica.
cateodata gresesc pentru ca nu stiu sa ma ascult atent
si vocea aceea devine mica iar egosimul tipa la ea
facandu ma sa aleg o alta muzica ce naste moi esecuri.
cateodata nu ma recunosc si frica larga creste n mine
caci daca eu ma pierd, pierdut e tot si viata ntreaga.
cateodata sper,iar trenuri trec si mie frica imi e gari
si sufletul se strange cand fac din mana sau urc scari
stiind ca nu am sa ma intorc acolo niciodata iar drumul
mereu va duce in alta parte, e un alt capitol incheiat.
cateodata ma joc atat de mult incat intineresc la loc
si copilul creste frumos in mine asa cum era el demult
dandu mi blandete si gingasie, jucarii uitate de mult
de oamenii mari in goana lor reala catre marele nimic.
cateodata plang pentru ca invat si eu la randul meu
ce fac ceilalti din jur cand viata nu le este calda..
catedata imi e frica sa plec mai devreme de vreme
pentru ca am invatat sa fur timp de cand eram mic
cateodata imi este dor de cei care ce au disparut
din varii motive sau stersi de marele maestru timp.
cateodata ma inalt atat de sus incat uit de toate
si lucrurile devin atat de mici si neimportante
incat reusesc sa ma bucur de toate verbele vietii
facand sa existe o zi de maine, tristeti si bucurii
sperante, oameni si cuvinte, locuri....cateodata...

26 noiembrie 2010

Tu esti

In tot ce simt si vad in jurul meu mereu..
In dimineata cat si sclipitoarea seara alba
In mersul mic al oamenilor ampli cat si n
Zambetul pierdut al celor ce mai spera inca
Tu esti in ploaia ce va curge neincetate veri
Si firele de aburi nascute n urma ei tomnatic
Esti in tablouri zugravite in anotimpuri blande
Cu mi de tonuri ce ridica sentimente in noi
Si largi emotii despre viata noastra simpla.
Mai esti in sunetele ce ne inconjoara ziua
Ce ne raspund cu largi sensuri si intamplari
Si in norii mari pictati pe panza de albastru
Cu pasari,munti si mari, emotii, amintiri…
In primul fulg de nea, un zambet preacurat
In linistea eterna dimprejurul sobei iarna
Si n dragostea si armonia ce se nasc apoi.
Apoi mai esti in liniste si pace, cuvintele
Ce vrem sa le invatam desi ne sunt straine
Si dau un rost, acestor lungi amare cautari.
In glasul rugaciunii n seara calda a diminetii
Si in speranta catre tot ce inconjoara ruga.
Tu esti in tot ce stiu sau as putea vreodata
Mereu ramai si neincetat te voi gasi etern asa
In minunate forme, ganduri, sunete si viata
Dand sensuri ridicate prin dragostea curata.
Nimic nu am avea si nici macar noi nu am fi
Dar tu ai fost si esti…mereu vei fi….

21 noiembrie 2010

Iti multumesc

In primul rand pentru ca existi sau mereu vei exista
Undeva aproape in departarea sufletului meu chinuit
Iar de acolo vei aprinde viata pe bolta inimii mele iar
Glasul tau scazut imi va soptii mereu ca tie ti va pasa
De mine,de temerile si noptile mele in singuratate…

Pentru zambetul ce mi a inseninat tristetea amara si
Mi a colorat lungile dimineti in care intrebarile biciuiau
Vagile urme de speranta sfasiind din mine si necontenit
Atarnau triste ca niste pasari tarzii uitate de toamna
In livezile pustii si goale ale vietii mele neinsemnate.

Pentru ca ai reusit sa ma inveti ce este rabdarea atunci
Cand in mine se nasteau furtuni iar eu stapan suprem
Eram iar zeii fugeau din calea mi si oameni se faceau
Lasandu ma sa nasc pacate, furie si disperare dar tu
M ai vindecat de ele, sapand oceane in lacrimile mele…

Si ti multumesc ca am gasit frumosul prin tot ce nu stiam
Si am renuntat la mine ca sa invat sa vad din nou curat
Caci tu mereu ai zabovit sub geam sau prin gradina mea
Punand un zambet sau cuvinte dragi acolo unde sec era
Ai reusit si ai crescut minuni cu sensuri mult prea inalte.

Pentru ca m am gasit pe mine n tine de multe ori acelasi tu
In noptii si dimineti tarzii in care nu stiam unde ma indrept
Dar tu ai fost busola ce m a adus mereu acasa si drept e
Ca nu as fi nicicand aici de nu as fi mers atat iar tot ce
Am, este facut din micile bucati adunate din lungul drum…

Iti multumesc apoi ca m ai iubit si ai stiut sa ma faci mai viu
Prin gari,straine plaje si drumuri mici de munte, locuri noi
In care eu te am intalnit afland ca tu mereu veneai pe fuga
Sadind minciuni atunci cand deveneam prea bun si inalt pe
Altarul celor cateva cuvinte ce ne tineau apoape in viata ..

Pentru ca mi ai ridicat privirea si am strafulgerat abisul acela
Iar sentimentul indreptat inspre acolo a fost curata dragoste.
Si apoi privind cu alti ochi, ceata vietii mele a luat sfarsit iar
Acea gradina a crescut atat de mare si frumoasa iar muzica
Nu a incetat sa fie, din acel absurd si pur moment de adevar.

Dar mai presus de toate vreau sa stii ca mereu eu am sa…
Iti multumesc ca m ai facut sa imi doresc o alta zi de maine
Luptand cu tot si renascand mereu din resturi si rugaciuni
Apoi candva tarziu in seara vietii linistite am sa adorm spunand
Ca am avut o viata cu adevarat minunata..si..iti multumesc…

15 noiembrie 2010

Scopul vietii

O mare intrebare la care mereu gasim raspunsuri prea mici, din pacate este: care este scopul vietii noastre..bineinteles mai sunt si altele pe care noi oamenii le punem de multe ori si raman doar acolo undeva agatate fara drept de a fi demonstrate sau probate cumva: exista un creator sau o ordine in acest mare aparent haos…exista o alta viata de dupa aceasta…si ele pot continua insa in cel mai bun caz pot face deliciul unei dupamiezi ploioase celor cativa prieteni buni stransi in jurul unei sticle cautand sa iasa din normal prin insasi aceasta actiune.
Puteti zambi dar raspunsul la aceste ultime intrebari sau o macar o parte exista in puterea de a demonstra sau a cunoaste valoarea de adevar a primei intrebari.
Majoritatea oamenilor nu isi vor pune deloc aceasta intrebare-de unde vin, incotro se indreapta, cum o fac si cum vor ajunge la o destinatie dorita.Ne place sa mergem mereu impreuna manati de acel spirit si undeva am renuntat la cel mai important si definitoriu factor ce tine de noi ca entitati –unicitatea, acesta ne individualizeaza si ne deschide orizonturi infinite pentru fiecare dintre noi insa cu o singura conditie si anume ca noi sa stim exact datele problemei noastre.Mai exact sa ne cunoastem cu adevarat iar aici vor revenii pe parcursul acestei mici expuneri.
Spuneam ca nu ne punem probleme pentru ca nu este cazul, nu avem nevoie de alte batai de cap sau asa am fost invatati, insa fiecare om ar trebui sa aiba cel putin o discutie cu el insusi legat de acest lucru.
Sunt oameni absolut fericiti ce traiesc o viata intreaga prin a face sau a se multumi cu cateva lucruri normale, aparent banale, lucruri pe care ei nu le au simtit/gandit sau dorit ci doar le au fost spune ca ar avea o anumita valoare de adevar.Iar ei se vor arunca in prapastie, nu vor innota impotriva curentului iar realizarile lor spectaculoase se vor sterge cat ai clipii din ochi iar nimeni niciodata nu va vorbi de ele.
Veti spune ca fiecare avem aspiratiile noastre si idealurile care pot fi mai mici sau mai mari si ca anumite sensuri date vietii nu sunt pe intelesul fiecaruia.Revin la ce am spus mai sus, nu avem cum sa ne dam seama cat de sus putem urca intr un copac daca nu stim ce calitati fizice avem.
Privind in jur putem spune ca scopul unora este sa fie sanatosi ,pentru altii o familie este un lucru minunat, apoi pentru multi o casa imensa alaturi de masini de lux si alte proprietati este cu adevat un scop suprem pentru care ei vor lupta neincetat.
Este total gresit din 2 considerente: primul explicat mai sus si asupra caruia voi reveni si anume identitatea noastra care ne da puterea de a excela mai mult sau mai putin intr un domeniu si al doilea zic eu mai important ar fi urmatorul:aceste lucruri sunt relative comune, oricine cu ceva ajutor/noroc poate atinge succesul financiar, iar aceste lucruri nu sunt scopuri supreme sau reale.Foarte putini oameni isi dau seama de adevarata provocare de a gasi scopul suprem/final al vietii si anume de a si depasii anumite limite, de a trasa mai departe linii invizibile ce ne desavarsesc ca civilizatie, prin norme etice, morale, cunostiinte, noi viziuni tehnice si artistice, prin reintoarcerea la acele lucruri care ne trebuie cu adevarat, prin compasiune si dragoste prin echilibru si unicitate.
Vorbeam mai sus de adevarata cunoastere de sine si de acel plan care trebuie macar imaginat o data in viata.De ce ne afundam in deceptii din care nu mai iesim, de ce sfarsim in singuratati in doi iar societatea devine un dusman care ne ia tot ce am avut candva?Pentru ca nu avem o cultura bine sadita in sufletul si mintea noastra. Asa cum un copil merge la scoala si invata sa faca acesti primi pasi in aceasta directie asa ar trebui sa invete ca trebuie sa se cunoasca, sa isi puna intrebari si mai ales sa inceapa sa aplice aceste lucruri citite/vazute si auzite sau traite cu propria lui identitate si nicidecum cu cele spuse de ceilalti.In momentul in care reusim sa impletim lucrurile abstracte ca informatiile dobandite sau traite cu partea concreta si anume noi si tot ce tine de asta putem spune ca am devenit oameni absolut constienti.
Este grozav sa studiezi, insa de cele mai multe ori nu iti va folosi la nimic si nici nu te va ridica prea mult, insa daca vei aplica aceste lucruri pe modul tau de gandire, de trairi, vei putea incepe sa iti explicit anumite lucruri, emotii, situatii si astfel vei putea evolua.De aici si pana la a face urmatorul pas pe drumul ce te duce spre un tel suprem nu este foarte mult.Totul va decurge de la sine.
Din pacate ca fiinte umane suntem foarte limitate iar una dintre limite este ca ca nu alegem sa ne dezvoltam spiritual si tot ce tine de aceste lucruri.Se stie ca biologic putem sa facem asta pana in jurul varstei de 20 ani.Undeva aici se formeaza si caracterul noastru, prin cele auzite, traite sau invatate pana la aceasta varsta.Paradoxal este ca avem libertatea sa ne dezvoltam spiritual de la aceasta varsta iar majoritatea fie ca uita fie ca nu aleg acest lucru.Mult mai important ca primul lucru,aceasta dezvoltare poate dura o viata intreaga si nu se opreste iar de aici decurg de cele mai multe ori cela mai frumoase si importante lucruri in viata.Unul dintre ele este bineinteles de a deveni constienti de scopul vietii, sau personalizarea acestuia pentru fiecare ca entitate separata.
Spuneam ca este important ca ideea unei diferentieri ,prin alegeri si trairi este importanta a fi sadita de la o varsta cat mai frageda astfel vom deveni costienti de anumite valori, vom vedea daca ele rezoneaza sau nu pentru noi si astfel vom putea urma o anumita cale.
Scopul de fapt cred eu este ca un plan pe care il putem urma, de multe ori el ne poate purta spre capatul liniei iar aceasta poate fi atinsa sau indruma mai departe pe carari adiacente.
De exemplu scopul unui copil mic ar fi sa devina constient ca educatia este un lucru important iar modul in care este crescut este esential pentru dezvoltarea sa ca individ.Scopul unui tanar aflat in scoala ar fi sa acumuleze informatii si sa inceapa sa isi puna intrebari legat de lucrurile din jur.Scopul unui tanar de liceu ar trebui sa fie tot legat de informatie apoi intrebarile si incercarea de a se cunoaste pe sine, prin interactiuni, informatii ,ganduri si emotii.La acestea s ar putea adauga si scopul de a nu lua lucrurile prea in serios.Apoi urmeaza acea perioada de care am vorbit in care omul se defineste si poate alege sau nu sa evolueze spiritual.In functie de gradul sau de evolutie poate gasi sau alege un drum pe care sa il parcurga si care sa il faca ferictit in viata.
De exemplu un om care iubeste crede ca scopul sau cel mai mare este sa isi reverse dragostea asupra fiitei iubite, la fel de gresit, el trebuie DOAR sa gaseasca un loc un inima lui acelei persoane.Ce face el pt asta si cum o face gresit?Va actiona din cele citite sau auzite insa nicidecum nu va combina aceste lucruri cu propria sa gandire,traire…uitand ca oamenii sunt unici si anumite retete pot fi aprobate iar altele refuzate.Poate va fi refuzat dar asta inseamna ca nu a gasit locul necesar in inima sa, desi el a vrut si a dat totul.Apoi prin reglaje fine,el cunoscandu se si aplicand o nota personala prin tot ce face va atrage o persoana care va rezona la fel.Atunci cu siguranta a umplut acel loc gol.Putem spune ca si iubirea este un scop mai mic sau mai mare in viata ,insa nu il putem atinge decat dupa o lunga cunoastere si desavarsire.
Exista lucruri care ne pot duce spre acest scop sau lucruri adunate care ne duc duc acolo.Vorbeam mai sus de bunastarea materiala, iar pentru uni oameni este scopul final,daca ii veti studia cu atentie veti observa ca ei s au oprit si din dezvoltarea spirituala.Inca o data limitarea umana face diferenta, din pacate observam si catalogam ,separam sau punem in aceeasi oala insa de putine ori ne detasam si alegem sa apelam la sentimente ca compasiune, dragoste, intelegere.
Alegem materialul,inca o data ca pe o alegere colectiva insa cu siguranta acest lucru nu are o satisfactie reala si nici nu reprezinta scopul suprem.
Probabil multi veti spune ca veti prefera acest lucru, si ca ar fi bine sa il avem ca scop in viata.Din pacate ar fi imposibil sa existe o lume in care fiecare sa fim patroni si cu siguranta cineva va trebui sa dea cu matura in urma conducatorilor.Un bun exemplu ar fi aici o intrebare de genul: care este placerea sau scopul unui om care a lucrat o viata pe satier.
Nu toti vom avea sansa sa ne punem aceasta intrebare, iar cei ce traiesc mereu cu alegerea colectiva nu vor avea astfel de probleme.In cazul in care aceasta intrebare a fost sadita in mintea cuiva este posibil ca el sa primeasca si un raspuns, poate undeva tarziu in viata sau poate mult mai devreme.Este extrem de important ca omul sa faca o meserie, sa iubeasca pe cineva, sa traiasca dupa niste reguli morale pentru ca incepand de atunci se va produce acea schimbare.Insa aceste lucruri trebuie sa fie cele mai potrivite lui, cele pe care el le asteapta si care cad cel mai bine pe intregul sau mecanism.Astfel si lucrul pe santier poate fi usor si facut cu placere, iar omul undeva pri linistea si detasarea sa isi va aduce contributia.Scopul sau nu a fost unul maret insa el cu siguranta a gasit cel mai bun drum si cel mai putin anevoios.
Alti oameni vor alege sa fie artisti pentru ca de cele mai multe ori arta pare un scop suprem, un tel de neatins si o limita ce pare oricand usor de depasit.Vor proceda la fel de gresit pentru ca poti face asta doar atunci cand te cunosti cu adevarat, ai ceva de spus, ai o mare chemare pentru aceste lucruri.Din pacate vor intelege prea tarziu si vor irosi multa energie si viata pentru a mangaia orgolii si a epata atunci cand nu va fi cazul.Apoi scopul lor suprem se va limita doar la a regasi linistea si impacarea cu ei insisi.Exista o lege a echilibrului ce actioneaza mai presus de toate, acea lege care ne lasa sa ne cunoastem sau sa cerem mai mult, sa ne intrebam cand e cazul sau sa ne oprim cand ne am abatut prea mult de la drum.
In concluzie acest drum este facut din pasi mici, din sentimente ce trebuie sa izvorasca din noi insine,dintr o cunoastere foarte buna a noastra ca fiinte, impletita cu informatii si dorinte exterioare.Putem apuca pe cai simple care ne duc in locuri nebanuite doar avand motivatia cunoasterii.La fel putem apuca pe cai minunate insa putem sfarsii la prima statie insa acel drum poate a facut mai mult decat orice si a valorat mult mai mult decat credeam noi.
Nu exista un scop suprem ci doar drumul pana acolo care este adevarata provocare, iar noi il putem atinge sau nu.Putem ajunge la finalul calatoriei la fel de simpli cum am plecat sau cu adevarat desavarsiti si gata pentru noi intelegeri si provocari.
Ne putem lasa calauziti de interese nobile si mari, de dorinte ascunse sau arzatoare, ne putem realiza visele si putem cladi lucruri minunate.Putem lasa cu adevarat mosteniri ,lucuri unice,recorduri si drumuri larg deschise celor ce vin dupa noi usurandu le viata sau facand o cu adevarat frumoasa insa in aceasta mare provocare, noi mai intai trebuie sa ne gasim locul potrivit.Apoi fiecare in functie de puteri si mai ales sinceritatea noastra putem ridica o caramida in marea temelie e vietii si anume scopul ei.
Va doresc sa invatati cine sunteti, sa va doriti sa faceti lucrurile care va plac, sa aveti curajul sa visati la ele si sa incercati sa le faceti, sa ajutati si de ce nu sa deveniti un model mai bun pentru cei de langa.
Sa aveti parte de un drum cat mai lung si mai frumos pentru un scop pe masura !

11 noiembrie 2010

Simplitate

Sunt simplu mereu cand merg sau privesc in jur
Cand gandesc si cuvintele ies libere si tematoare
De dintii mari ai oamenilor ce se cred vi si elevati
Cand iubesc pentru ca nu am invatat inca tradarea
Si in suflet sunt un copil ce nu vrea sa mai creasca.
Simplu in gesturi sau in micile zambete fugare din zi
Pentru ca vreau sa traiesc cu adevarat iar cineva
Sigur le va culege fiind atat de mici si apropiate lui.
Simplu in dureri si lacrimi pentru ca nu imi permit
Sa nasc suferinta in caminul care ma gazduieste
Si pe care il port in aceasta calatorie voit departe…

Cateodata sunt atat de simplu ca ma opresc in drum
Incerc sa imi aduc aminte cine sunt si ce caut acolo
Ma recunosc, imi scutut hainele obosite si plec incet
Pastrand simplitatea in buzunar ca pe o veche taina.
Sunt atat de simplu pentru ca inca nu am invatat
Sa gadesc ca un om mare si de multe ori sunt dat
La o parte insa imi place, stiind ca inca mai am timp
Sa ma joc si sa traiesc asa cum cu adevarat ar trebui
Sunt simplu iar tu sti asta si nu ai sa ma uiti nicicand
Desi ai fugit de simplitate crezand ca viata inseamna
Lucruri complicate cand de fapt ea este suma doar
A catorva lucruri din inima venite, sincere si…simple

Atat de simplu incat de multe ori ma amestec in viata
Si poate ai sa dai de mine in tren, pe strada sau prin
Magazine,parcuri,birouri si drumuri largi de munte,
In noapte si in zi, oricand cand tu te vei intalni cu viata
Si ma vei recunoaste sigur pentru ca sunt atat de simplu….

10 noiembrie 2010

Pentru ea

Fugi cat mai departe de tine si de demonii tai
Insa nu ai scapare de ei si nu ii poti invinge
Pentru ca mereu te vor urma unde vei merge
Tot ce poti, e sa ii transformi in alte animale
De casa ce vor ramane mai pasnice inauntru.
Te lasi orbita de judecati si situatii ce crezi
Ca te vor scoate din groapa sapata in timp
Insa ele te vor afunda si mai tare si mai mult
Nu recunosti ca fugi de tine, cautand trecutul
Si neacceptand ca el nu mai exista si ca acum
Este vremea sa te ridici si sa faci macar un pas.
Tanjesti dupa situatii si locuri, oameni ce nu
Au reusit sa iti aduca nimic bun in timp pentru
Ca te au tinut prizoniera in neviata iar culorile
Au disparut la fel ca zambetul de pe buzele tale.
Incerci sa retraiesti trecutul schimbandu ti viata
Insa esti fada si la fel de seaca precum un ochi
De apa statuta in care poate doar cateva insecte
Se vor oglindi o vreme apoi vor zbura departe.
Crezi ca te reinventezi cand de fapt gasesti scuze
Pentru a ti masca neputinda si durerea, limitarea
Dar si esecul ridicat la rang de calitate si cladit
Pe pragul sufletului ce nu mai stie a vibra frumos.
Recurgi la lucruri ce te calca in picioare si poate
Doar te amesteca si mai tare cu plebea astfel incat
Sa uiti de tine si de ce ai visat frumos candva odata.
Spui ca iti este frica si preferi sa inchizi usi deschise
Pentru ca nu ai curajul sa iubesti si sa ii spui viata
Dar mai ales pentru ca nu mai sti cine esti de mult.
Te anturezi cu situatii si diverse insa viata ti cade
Si mai greu pe umeri sufocandu te pentru greseli
Proaste alegeri ce continui sa le sadesti in tine
Si din care nu ai sa iesi luminoasa niciodata….
Fugi si aluneci si mai tare incerci sa te ridici de jos
Te imbraci altcumva insa esti si mai goala, apoi
Te inconjori de carti insa o faci degeaba, golurile
Se umplu din interior iar tu esti mult prea goala.
Ca o banca ruginita astepti trista intr o gara de tara
Insa doar vantul si ploaia mai trec pe acolo arareori
Asa si oamenii ce vin si pleaca din viata ta insa tu
Iar nu ai sa intelegi nimic,ramanand cu regretele si
De multe ori cu sansele irosite, iar acei oameni vor
Pleca bucurosi mai departe ca au reusit sa ia ceva
Din putinul ce il mai aveai si de care nu te ai ingrijit.
Si traiesti bantuita iar durerea se lungeste ca un caine
Rapciugos la gura sobei si iarna se anunta cat o viata.
Vei ajunge sa te multumesti cu nimic pentru ca putin
Ti a parut imens iar tristetea era minunata cand era
Sfaramata de putine grame de bucurie aduse fortat.
Ametita de dorinte absurde si schimbari fortate candva
Poate vei constientiza ca esti un om atat de mic care
A refuzat sa creasca ca apoi sa poata merge si intelege
Viata si tot ce vine din ea, ca minunile se nasc din
Puterea de a lupta si durerile din suflet si genunchi…

09 noiembrie 2010

Sacul cu amintiri...

Deunazi am urcat treptele podului meu cel vechi,incet pentru ca si el este batran si pasii mei il dor atunci cand ii calc scarile vechi ce parca scartaie a amintiri si vremuri de demult apuse
M am indreptat cu inima atat de mica spre sacul vechi atarnat pe grinda aceea mare si gri,roasa de vreme si de ploi insa mereu mai puternica prin esenta ei si scurgerea vremii.
Mi am facut curaj si am strecurat o mana timida in acel mare univers ce fusese al meu intr o alta data cand lumea era atat de simpla si ploaia venea mereu cand o chemam doar pentru a ma juca cu acea fata frumoasa ce imi era vecina.
Am simtit ceva rotund si am scos o minge veche tocita si deformata insa privind o nu am putut sa imi retin fiorul acela ce imi vestea parca si acuma de bucuria iesirii afara, de scoala, de vechiul muzeu unde bateam mingea iar poarta formata din 2 borduri mari mereu se marea sau micsora in functie de cati ne strangeam
Am mai cautat si a iesit un ghiozdan din acela cu semne reflectorizante.Am zambit si mi am adus aminte de cate ori am plecat de la scoala fara el.Desi poza era stearsa si vremea isi spusese cuvantul priveam si acum una dintre cele mai frumoase poze cu tom si jerry sau cel putin pentru mine asa era.
L am apucat cu emotie si atunci am simtit acei ani, multi la numar care s au scurs, cu primele teze, cu cele mai mari note dar si micile esecuri, de scuzele reale sau inventate de parinti pentru a ma tine inca o zi acasa in preajma sarbatorilor.De primele mele reusite de serbarile interminabile dar si de bucuria adevarata a primei zile de scoala, de ghiozdane pline de carti, de bataia pe editiile cat mai noi dar si de pauzele mari in care eram cine voiam noi si nimeni nu ne lua acel lucru.
In el, timid undeva la fund era un penar din acela chinezesc, cu cateva creioane, cu guma roasa si nu de vreme, imi placea acel gust si cred ca nu am fost singurul copil ce rodea acea guma de sters pentru mirosul ei unic, cred ca este unul din cele cateva mirosuri ce definesc copilaria.
Apoi in el, un biletel cu o inimioara, si cu o semnatura , era de la colega mea de banca si de altfel prima fata care mi a facut inima sa bata mai repede.
Apoi a iesit un caiet, decolorat si plin de praf, avea o gramada de urechi insa era al meu si mandria mi s a citit pe fata. In el erau primii mei pasi pe aceasta lume ,inceputul a ce urma sa vina si am atins cu emotie acele bastonase, linii, litere…parca si azi ma vad la acea masa facandu mi temele si sperand a doua zi sa primesc acel semn bun de la invatatoare.
Si am mai scos un fular atat de mic incat nu imi venea sa cred ca am fost si pui de om , apoi niste manusi micute pe care le am strans in mana cu drag, imi sopteau ca viata e frumoasa si ca poate candva si mi a fost atat de drag de ele incat am zabovit clipe intregi cu ele la piept.
La fund mare si impunatoare se odihnea ea, cutia de pantofi pe care o cautam de fapt.Am trecut mainile peste darele mari de praf ce crestasera semne adanci pe cartonul decolorat.Parca si praful miroasea a copilarie, a liniste si pace si a multe lucruri ce fusesera spuse si probabil ca niciodata uitate.
Am desfacut o si emotiile m au prins si mai tare, erau cateva lucruri simple la care tinusem si care mi au bucurat acei ani minunati.
Am gasit o cutiuta mica in care era intreaga mea colectie de surprize, stranse dupa o vesnicie de mestecat guma si schimburi interminabile cu ceilalti prieteni,certuri si afaceri de mare clasa intre cei de varsta mea.
Apoi o bila de cauciuc plina, la mare cautare pe acea vreme, apoi amintirea vie a incercarii de a fabrica eu una din prenandez si dezastrul ce a urmat in bucatarie si pe hainele mele….
Un carnet de elev, cu notele mele dar si cu sesizarile catre parinti si sedintele cu acestia, cred ca de fapt ele sunt deliciul acestor mici lucruri ce ne reflecta starea reala si nu notele scrise in prima lui parte.
O poza cu mine facuta la mare alaturi de un caine mare si cateva animalute gonflabile…eram atat de mic si slab incat imi era teama sa ating poza sa nu se destrame.
Cateva din ceasurile mele vechi, subacvatice si cu melodii se odihneau si ele linistite pe fund, nu mai aveau multe bratari dar privindu le am reusit sa ma trimit inapoi in acele clipe in care le am purtat atat de mandru si fericit.
O macheta cu suspensii, care se tragea in spate statea si ea cuminte in cutie, parca asteptandu ma sa ma joc din nou cu ea si sa starnesc invidie printre copii.
O cutie veche de crema de pantofi odihnea si ea o mica colectie de bani stransi de peste tot, apoi mi am adus aminte de porcul meu unde strangeam banii de pusculita ,porc pe care il spargeam si mergeam la film sau la cofetarie, la chioscul de langa scoala unde mereu mancam cea mai buna inghetata din lume…
Putina beteala facuta de mine la orele de lucru manual,a alunecat fericita ca fusese gasita, am zambit si am retrait acele emotii cu, colii multe,lipici, rabdare si lucru in echipa.
Un glob vechi cu zapada, si aici inima mi s a facut mica, mi am adus aminte cum ma jucam cu el toata ziua, unde fugeam dupa el sa il scot la joaca , apoi a aparut mama cand mi l a darut..
Cateva bucati din diferite jocuri erau si ele pierdute pe acolo, mi au zambit fericite ca au fost regasite si copilaria mea nu a fost un lucru irosit, le am spus ca niciodata nu va fi asa si le am promis ca poate candva le voi pune la loc de cinste pe toate acele lucruri mici si marunte ce mi au bucurat copilaria.
Si mai erau cateva lucruri ce stateau marturie ca amintirile pot fi frumoase, duioase si ca mereu traim pentru ele, ca mereu undeva in adancul sufletului ele nu se vor pierde devenind imortale si sfidand orice lege a timpului.
Poate veti zambi insa eu mi am revazut copilaria si acea senzatia a fost unica si incomensurabila, nu stiu daca copiii din ziua de azi au astfel de amintiri insa eu cu siguranta am avut parte de ele si au fost foarte fericite.
Am stiut sa le asortez mereu cu ceva,un anotimp,o varsta, apoi cu situatii si oameni si ce este mai important este ca nu le am uitat iar acest lucru le face cred, cele mai grozave amintiri.
Fiecare avem sacul nostru cu amintiri, unul in pod, altul in suflet, el este si asta ne face de fiecare data copii sau adulti, sa tanjim dupa acele vremuri in care lumea era a noastra si zambetul era in casa lui mereu stapan.Ne face sa vrem sa redevenim asa sau sa o retraim in fiecare copil ce se bucura de lucruri simple, jucarii sau amintiri frumoase si dragi lui peste timp. …prin inocenta si incredere ca putem supravietui timpului si noi devenind o amintire frumoasa pentru cei din jur…