Sacul cu amintiri...

Deunazi am urcat treptele podului meu cel vechi,incet pentru ca si el este batran si pasii mei il dor atunci cand ii calc scarile vechi ce parca scartaie a amintiri si vremuri de demult apuse
M am indreptat cu inima atat de mica spre sacul vechi atarnat pe grinda aceea mare si gri,roasa de vreme si de ploi insa mereu mai puternica prin esenta ei si scurgerea vremii.
Mi am facut curaj si am strecurat o mana timida in acel mare univers ce fusese al meu intr o alta data cand lumea era atat de simpla si ploaia venea mereu cand o chemam doar pentru a ma juca cu acea fata frumoasa ce imi era vecina.
Am simtit ceva rotund si am scos o minge veche tocita si deformata insa privind o nu am putut sa imi retin fiorul acela ce imi vestea parca si acuma de bucuria iesirii afara, de scoala, de vechiul muzeu unde bateam mingea iar poarta formata din 2 borduri mari mereu se marea sau micsora in functie de cati ne strangeam
Am mai cautat si a iesit un ghiozdan din acela cu semne reflectorizante.Am zambit si mi am adus aminte de cate ori am plecat de la scoala fara el.Desi poza era stearsa si vremea isi spusese cuvantul priveam si acum una dintre cele mai frumoase poze cu tom si jerry sau cel putin pentru mine asa era.
L am apucat cu emotie si atunci am simtit acei ani, multi la numar care s au scurs, cu primele teze, cu cele mai mari note dar si micile esecuri, de scuzele reale sau inventate de parinti pentru a ma tine inca o zi acasa in preajma sarbatorilor.De primele mele reusite de serbarile interminabile dar si de bucuria adevarata a primei zile de scoala, de ghiozdane pline de carti, de bataia pe editiile cat mai noi dar si de pauzele mari in care eram cine voiam noi si nimeni nu ne lua acel lucru.
In el, timid undeva la fund era un penar din acela chinezesc, cu cateva creioane, cu guma roasa si nu de vreme, imi placea acel gust si cred ca nu am fost singurul copil ce rodea acea guma de sters pentru mirosul ei unic, cred ca este unul din cele cateva mirosuri ce definesc copilaria.
Apoi in el, un biletel cu o inimioara, si cu o semnatura , era de la colega mea de banca si de altfel prima fata care mi a facut inima sa bata mai repede.
Apoi a iesit un caiet, decolorat si plin de praf, avea o gramada de urechi insa era al meu si mandria mi s a citit pe fata. In el erau primii mei pasi pe aceasta lume ,inceputul a ce urma sa vina si am atins cu emotie acele bastonase, linii, litere…parca si azi ma vad la acea masa facandu mi temele si sperand a doua zi sa primesc acel semn bun de la invatatoare.
Si am mai scos un fular atat de mic incat nu imi venea sa cred ca am fost si pui de om , apoi niste manusi micute pe care le am strans in mana cu drag, imi sopteau ca viata e frumoasa si ca poate candva si mi a fost atat de drag de ele incat am zabovit clipe intregi cu ele la piept.
La fund mare si impunatoare se odihnea ea, cutia de pantofi pe care o cautam de fapt.Am trecut mainile peste darele mari de praf ce crestasera semne adanci pe cartonul decolorat.Parca si praful miroasea a copilarie, a liniste si pace si a multe lucruri ce fusesera spuse si probabil ca niciodata uitate.
Am desfacut o si emotiile m au prins si mai tare, erau cateva lucruri simple la care tinusem si care mi au bucurat acei ani minunati.
Am gasit o cutiuta mica in care era intreaga mea colectie de surprize, stranse dupa o vesnicie de mestecat guma si schimburi interminabile cu ceilalti prieteni,certuri si afaceri de mare clasa intre cei de varsta mea.
Apoi o bila de cauciuc plina, la mare cautare pe acea vreme, apoi amintirea vie a incercarii de a fabrica eu una din prenandez si dezastrul ce a urmat in bucatarie si pe hainele mele….
Un carnet de elev, cu notele mele dar si cu sesizarile catre parinti si sedintele cu acestia, cred ca de fapt ele sunt deliciul acestor mici lucruri ce ne reflecta starea reala si nu notele scrise in prima lui parte.
O poza cu mine facuta la mare alaturi de un caine mare si cateva animalute gonflabile…eram atat de mic si slab incat imi era teama sa ating poza sa nu se destrame.
Cateva din ceasurile mele vechi, subacvatice si cu melodii se odihneau si ele linistite pe fund, nu mai aveau multe bratari dar privindu le am reusit sa ma trimit inapoi in acele clipe in care le am purtat atat de mandru si fericit.
O macheta cu suspensii, care se tragea in spate statea si ea cuminte in cutie, parca asteptandu ma sa ma joc din nou cu ea si sa starnesc invidie printre copii.
O cutie veche de crema de pantofi odihnea si ea o mica colectie de bani stransi de peste tot, apoi mi am adus aminte de porcul meu unde strangeam banii de pusculita ,porc pe care il spargeam si mergeam la film sau la cofetarie, la chioscul de langa scoala unde mereu mancam cea mai buna inghetata din lume…
Putina beteala facuta de mine la orele de lucru manual,a alunecat fericita ca fusese gasita, am zambit si am retrait acele emotii cu, colii multe,lipici, rabdare si lucru in echipa.
Un glob vechi cu zapada, si aici inima mi s a facut mica, mi am adus aminte cum ma jucam cu el toata ziua, unde fugeam dupa el sa il scot la joaca , apoi a aparut mama cand mi l a darut..
Cateva bucati din diferite jocuri erau si ele pierdute pe acolo, mi au zambit fericite ca au fost regasite si copilaria mea nu a fost un lucru irosit, le am spus ca niciodata nu va fi asa si le am promis ca poate candva le voi pune la loc de cinste pe toate acele lucruri mici si marunte ce mi au bucurat copilaria.
Si mai erau cateva lucruri ce stateau marturie ca amintirile pot fi frumoase, duioase si ca mereu traim pentru ele, ca mereu undeva in adancul sufletului ele nu se vor pierde devenind imortale si sfidand orice lege a timpului.
Poate veti zambi insa eu mi am revazut copilaria si acea senzatia a fost unica si incomensurabila, nu stiu daca copiii din ziua de azi au astfel de amintiri insa eu cu siguranta am avut parte de ele si au fost foarte fericite.
Am stiut sa le asortez mereu cu ceva,un anotimp,o varsta, apoi cu situatii si oameni si ce este mai important este ca nu le am uitat iar acest lucru le face cred, cele mai grozave amintiri.
Fiecare avem sacul nostru cu amintiri, unul in pod, altul in suflet, el este si asta ne face de fiecare data copii sau adulti, sa tanjim dupa acele vremuri in care lumea era a noastra si zambetul era in casa lui mereu stapan.Ne face sa vrem sa redevenim asa sau sa o retraim in fiecare copil ce se bucura de lucruri simple, jucarii sau amintiri frumoase si dragi lui peste timp. …prin inocenta si incredere ca putem supravietui timpului si noi devenind o amintire frumoasa pentru cei din jur…