.

.

31 decembrie 2010

A mai trecut un an

A mai trecut un an...

..si asa s a mai dus un an, unul dintre aceea care trec greu si care astern lungi trene de sentimente si emotii peste noi, un an pe care nu am crezut sa il mai trec dar am reusit cumva si la fel ca inainte imi doresc sa fur cat mai mult timp.
Am cunoscut oameni si oameni,care au venit si au plecat, nimic nou pentru ca desi ei cred ca sunt datori sa plece nu cunosc faptul ca eu sunt singurul calator care neincetat se muta de la o gara la alta si alege drumuri si drumuri si probabil le va mai alege o vreme pana cand liniste va si singurul cuvant nerostit sau simtit.
Am legat prietenii care vor tine o viata sau cat va tine ea, posibil acei oameni pe care sa ii strangi langa tine, oameni asemeni tie si cu ajutorul carora sa faci din aceasta calatorie una placuta,cladind la tot pasul si zambind prin gesturi si ganduri.
Am intalnit si inca mai intalnesc actori, care vor sa imi vanda spectacole ieftine si mizerii, ce au atatea scapari in rolurile lor atat de mici dar imense pentru ei.Asemeni unor negustori ce insira pe tarabele lor darapanate marfa stricata asa si ei au arborat minciuni sadite mai mult sau mai putin din ei.Sunt oamenii care au crezut ca isi pot asuma credinte,statuturi sau materialul pentru a se juca cu mintea umana si posibil si cu sufletul.Este unul dintre cele mai perfide jocuri in care fiecare cadem cel putin odata insa ce nu se stie cu adevarat si este pacat este faptul ca exista o reactiune inzecita in acest imens sir de intamplari.
Oamenii recurg la asta cand sunt atat de singuri, cand sunt pierduti cu adevarat, cand au dureri imense sau prefera sa afle raspunsuri prin aceste jocuri,cand vor sa isi demonstreze o anumita tarie si siguranta,cand pur si simplu le place jocul sau vor sa fie si ei niste oameni normali iar viata lor sa se incarce cu sentimente ce altfel nu ar exista.
Si timpul trece...de multe ori prea repede si ajungem intr un final sa ne furam intre noi, zile...luni..ani..pe care nimeni niciodata nu ni va mai da inapoi, ani pentru care vom varsa lacrimi sau inoda suferinte in noi astfel ajungand sa recurgem la jocuri..
Mi am facut si eu planuri bineinteles, sa exist doar si undeva candva sa pot sa ma felicit doar pentru vointa mea si puterea pe care am crezut o pierduta in acest rastimp.
Am visat cu ochii deschisi si o mai fac pentru ca e singura posibilitate sa rezist in acest loc unde furam si mintim doar pentru cateva iluzii care se destrama mai repede decat va curge timpul.Nu am inteles si nu intelegem ca nimeni nu este invins,ca nimeni nu castiga ci doar ne pierdem timpul atat de pretios cu lucruri care se vor uita,care nu ne vor sluji la nimic si care doar ne vor trage inapoi doar pe noi cei care le provocam.
In acest an am scris emotii ce m au inaltat si ganduri care m au doborat, am vb despre demonii mei si despre minciuna vietii.Am ridicat oameni si am cules ganduri bune mergand mai departe si visand la emotia fiecarei noi dimineti.Mi am dorit mereu ca ea sa nu ma prinda singur insa lucrurile trebuie sa se intample asa cum trebuie sa se intample.
Imi cer scuze celor care s au amarat cu tristetile mele, imi cer iertare celor pe care nu i am putut bucura mai mult si ma aplec cuvincios in fata celor ce au crezut sau au simtit fie si pentru o secunda in puterea randurilor mele.
Ma bucur si le multumesc celor care au croit povesti desi nu simteau asta,celor care au sperat ca pot ramane mai mult atunci cand eu plecasem, celor care au mintit sperand ca este singura cale sa gaseasca adevarul pierdut de mult din ei.
Tuturor va doresc sa aveti parte de sanatate, liniste, si pasiune indiferent ce veti face mereu.Sa urmati un drum cat mai frumos indiferent de greutatile si partenerii alesi pentru acesta.Candva va veti felicita pentru alegerile facute iar asta tine doar de voi si sinceritatea dureros de frumoasa cu, care sunteti inzestrati.

La multi ani !!!

25 decembrie 2010

Scrisoare catre Mos Craciun

Intr o seara demult, pe cand eram mic ,acum multa vreme in urma, am iesit afara la joaca chemat fiind de ceilalti copii.Era o seara superba de ajun de craciun iar eu cu ceilalti copii aveam sa ne bucuram sufletele cu nesfarsitele noastre ghidusii si jocuri specifice timpului si vremurilor.Ningea atat de frumos iar noua ne cresteau aripi de ingeri din zapada asezata pe trupurile noastre firave, mult prea agitate sa modelam acea lumina nascuta din zapada si sa o aruncam in toate directiile prinsi in acel momemt de magie.Zapada scartaia sub noi, caldura caminelor si dragostea lor era departe insa noi eram cei mai fericiti pentru ca ne simteam ocrotiti de Ceva, iar acasa urma ca aceasta fericire sa se materializeze in cateva ore in minunate daruri,agitatie,emotii si lucruri cu adevarat inaltatoare,sau cel putin magice pentru noi, asa cum le simteam atunci.
Zapada se pornise si ea la joaca cu noi,coborand din cerul portocaliu,peste noi si brazi, sa ne cearna peste ganduri si emotii,unindu ne in puritate si veselie cu tot ce insemna viata si sarbatoare, dorinte si regasiri, iertare si noi inceputuri.Eram copii si nu prea aveam noi habar de toate acestea insa in lacrimile de frig,mainile inghetate si nasurile sloi de gheata se simtea Viata si bucuria aceea curata,inegalata doar de maiestria Pictorului ce ne desena cu zapada facandu ne si mai galagiosi si mai bucurosi de acele clipe.
La un moment dat am gasit ceva in zapada, m am aplecat si am scos la iveala un mic plic.Era inchis si nu am indraznit sa il deschid insa l am strecurat timid in buzunar.Am asteptat sa ajung acasa si i l am dat mamei spunandu i ce am gasit in zapada.Mama l a deschis si a inceput sa zambeasca.Nu stiam pe vremea aia sa citesc insa ea mi a spus ca este o scrisoare a unui om catre Mos Craciun si mi a citit atunci la vremea aceea din ea cateva randuri.
Nu pot uita nicioadata aceasta intamplare ce a ramas intiparita in mintea si sufletul meu.
Nu am retinut foarte mult atunci,insa mama mi a pastrat aceea scrisoare si desi multa zapada s a asternut de atunci, mereu in seara de ajun eu o deschid cu sfintenie si o citesc.Ma uit la ea ca la o minune,caci este una,scrisa si contine cred eu cele mai frumoase dorinte aprinse intr o ruga catre spiritul sarbatorilor.Nu stiu de cine a fost scrisa insa cred ca au fost mai multe suflete.As vrea sa o impartasesc cu voi pentru ca mie cel putin mi s a parut minunata.Ea spunea asa:
Draga mosule, te rog din suflet sa ma ajuti atat cat poti sa imi indeplinesti urmatoarele dorinte:

As vrea sa fiu sanatos si sa nu stiu niciodata ce inseamna sa fi bolnav.
Te rog sa imi aduci si mie o masina din accea de care are prietenul meu.
Poti sa o faci pe colega mea de banca sa ma tina mai mult de mana in ore cand nu ne vede profesoara?
Daca poti sa ii faci pe parintii mei sa nu se mai certe niciodata si sa fie liniste la noi in casa.
As vrea sa merg in excursie in tari straine ca Australia, Egipt si Peru pentru ca sunt visul meu de o viata
Te rog sa ma ajuti sa trec toate examenele si sa reusesc in viata!
As vrea ca tot ce fac sa fie apreciat de sotul meu iar el sa aiba incredere in mine.
Vreau sa vad un concert care sa ma tulbure pana la lacrimi de fericire.
As vrea sa vad o piesa de teatru care sa ma faca sa rad de durere.
Vreau sa stiu sa inot si sa reusesc sa ma bucur de asta in ocean, alaturi de cativa leii de mare.
As vrea sa vad o casa care a apartinut unui mare muzician si sa simt toata emotia din acele incaperi.
Poti sa ne aduci o casa mai mare, cu o gradina frumoasa in care sa cultivam doar liniste si dragoste?
Poti sa le spui celor apropiati cat ii iubesc atunci cand eu nu am curajul sa o fac?
Vreau sa vad un curcubeu iar apoi sa merg prin ploaie asa cum o faceam in tinerete.
Pot sa primesc cadouri si de anul nou?
As vrea sa nu imbatranesc niciodata sau cel putin sa am sufletul de copil.
Vreau ca copiii mei sa fie niste oameni importanti si apreciati de cei din jur.
As vrea sa scriu atat de minunat incat oamenii sa fie mai buni doar citindu ma.
As vrea sa ma trezesc mereu si sa zambesc ca ma asteapta o zi binecuvantata cu multe bucurii.
Poti sa ma faci sa iubesc la fel de frumos si puternic un suflet curat care ma cauta orb prin viata?
Cand ma fac mare ma ajuti sa ma fac vanzator la un magazin de jucarii?
Ma ajuti sa nu ii uit pe mama si pe tata si pe toti cei dragi mie pentru ca am auzit ca ei pleaca cand noi ne facem mari...
Vreau sa dorm mai mult atunci cand afara ploua..ma ajuti cu asta?
Vreau sa am un caine mare si alb de care sa am grija doar eu...
As vrea sa iubesc si sa gasesc bucuria in fiecare lucru marunt al vietii mele neinsemnate.
Ai sa vi la noi in fiecare an macar cu o mica binecuvantare?
Poti face ca zapada sa tina 3 saptamani sa nu mai mergem la scoala?
As vrea si eu un semineu din acela mare si frumos, cum am vazut in filme...
Ma ajuti sa gatesc cele mai bune feluri de mancare pentru ai mei?
Te rog sa ne ti sanatosi sa ne bucuram cat mai mult de binecuvantarea sarbatorilor!

Mereu o recitesc si ma regasesc,poate pentru ca peste ani aveam si eu sa il rog multe din aceste lucruri,poate pentru ca este minunata in simplitatea ei.Fiecare avem dorinte,ganduri, unele se pot indeplinii altele au nevoie de un Mos.Fiecare devenim Mosul la un moment dat,pentru cei din jur, intindem maini, semanam emotii si ganduri, toate implinite de aceasta magie a sarbatorilor.Undeva cred eu ca Cineva ne asculta si mereu vom primii acel Ceva ce ne lipseste,ce ne face mai buni sau ne poate schimba dandu ne un sens.Este minunat atata timp cat ne dorim ceva,cat exista speranta si cine stie,poate peste ani de zile,multi la numar vom scoate fiecare scrisoarea nostra personala catre Mos Craciun si vom vedea ca am primit exact ce ne am dorit.
Va doresc sarbatori fericite si nu uitati sa visati pentru ca Cineva va asculta si va va incredinta exact acele daruri de care veti avea nevoie pentru a va impodobi viata,sufletul,familia si bradul mereu si mereu...

11 decembrie 2010

Clipa

In care te-am intalnit secundele s-au oprit in loc adormind cuminti in barba sura a batranului ce juca sah in parcul de peste drum, transformandu-l in statuie vie ce avea sa joace acest joc la nesfarsit cu adversarul timp.

Iar atunci cand ai inceput sa imi vorbesti stelele au coborat blande din cer, luminandu-ti cuvintele si aratandu-le calea spre inima mea curata, iar zapada s-a asternut ascultatoare peste gandurile mele, facandu-ma sa uit de toata durerea vietii mele.

Cand mi-ai zambit focuri s-au aprins in ceruri calde, mistuind universuri nesfarsite de tristeti si eternitati petrecute in singurate, prin simplitatea surasului tau, creator perfect pentru fiecare emotie si traire ce colora intreaga-mi bucurie.

Cand ai plans lacrimile grele au lovit soarta potrivnica, zbuciumand-o cu nestematele ivite din setea ta de dor, iar soarele nu a apus zile in sir la rand pentru ca pamantul sa nu fie inecat de dorul si tristetea ochilor tai.

Cand mi-ai soptit ca ma asteptai si tu, viata a izbucnit nebuna din moarte, iar fluturii au trait peste toamne si ierni, iarba a crescut inalta pana la cer in cantecul verii eterne, iar vantul a mangaiat ploaia pana la nemurire.

Atunci cand ai pasit cu mine pe cararea vietii flori calde au crescut din asfaltul trist si searbad, nemaivazut de frumoase, luminand drumuri lungi si emotii vii, zile si nopti, trenuri si apusuri toate ivite-n alte dimineti ce impreuna ne gaseau inca o data.

Iar cand mi-ai spus acele 2 cuvinte mi-am adus aminte de tine, asa cum erai intr-o alta data, nascand minuni din palme si genunchi, mangaindu-mi singuratatea cu cantecul din ochii tai, sorbit de pe buzele adanci si moi iar viata incremenise si atunci intr-o zbatere firava de emotii prinse intr-o trecatoare clipa.....

06 decembrie 2010

Usa

Intr o zi m am dus sa caut un vechi prieten, stiam adresa insa nu fusesem niciodata la el.Dupa cateva mici incercari am gasit intrarea principala ce strajuia o curte minunata plina de flori si arbori pitici.Era o adevarata aventura si provocare optica in dansul acela de culori si nuante, menit parca sa iti redea calmul si sa iti aduca aminte de lucruri placute, clipe demult uitate.M am oprit cateva clipe admirand si uitand de toate grijile, am zambit spunandu mi ca astfel de lucruri sunt mereu binevenite, apoi am pasit spre o bolta mare prin care se intra in casa.
O usa mare si impunatoare, desi cojita de vreme si ploi trona putin discordant cu nota de veselie data de minunile din gradina.Am dat sa apas clanta insa usa s a deschis singura sovaind si scartaind tanguitor:
-Te rog nu ma tranti, batranetea ma apasa, nu ma mai tin balamalele si imi este frica sa nu ma sparg...
Am tresarit puternic..o usa vie mi am spus, privind cutele si ranile adinci din lemnul ce odata fusese impecabil
-Ce ai patit..cum de ai ajuns asa, i am soptit eu cu emotie in glas, vorbindu i in cele din urma
-Eiii...ca sa stii nu am fost mereu asa, la inceput am fost cea mai frumoasa si puternica usa,multi voiau sa intre in casa prin mine,insa de cele mai multe ori gaseau inchis si lasam doar pe cine credeam eu ca merita.Eram tanara si multi voiau doar sa ma admire pentru lemnul meu si lucratura deosebita.Asta a fost o vreme, pana cand cineva a gasit cheia care se potrivea cel mai bine in broasca mea..iar cand a venit prima data si a deschis usa am simtit acea vibratie in toata fiinta mea,in toate nervurile si din momentul acela am simtit o legatura ciudata ce se infiripase.
Stiu ca este ciudat dar stateam zile intregi si asteptam sa vina, de emotie tresaream si doar la gandul ca ma va deschide, ca mainile ei ma vor atinge iar eu voi fi acea usa pentru acea persoana.Imi gasisem menirea chiar daca eram o simpla usa!!
-O usa indragostita am spus eu cu voce tare,nimic ciudat pana acum si am zambit..spune mai departe
-Da, am fost atat de fericita pentru ca la inceput, cheia aceea o manuia doar ea,persoana aceea, iar eu nu mai lasam pe nimeni sa intre inauntru,eram paznicul suprem iar cand ne intalneam ne ajungeau cateva secunde sa aprindem focuri in cer si pe pamant.O cautam atat cat puteam iar ea ma cauta sa ma asigure ca eram usa ei,stalpul la care venea mereu,esuand si fie pentru cateva clipe pentru acele imbratisari dincolo de intelegeri si cuvinte.
-Si ce s a intamplat dupa, cum ai ajuns asa...?
-Dupa o vreme in care viata mea a fost grozava, am observat ca atingerile nu mai erau la fel, deveneau din ce in ce mai egoiste, apoi mai rare, privirile reci ma inghetau iar anotimpurile ploioase ma prindeau mereu singura.La inceput nu am bagat de seama dar ele se inteteau si ma dureau in fiecare fibra a mea,facundu ma sa vibrez de durere.
Apoi durerea s a extins in toata fiinta mea, ea venea din ce in ce mai rar..cheia parca nu se mai potrivea atat de bine, iar cand o rasucea in mine urlam prin fiecare vena a durere dar ma tineam tare..nu voiam sa ma vada asa.Ea insa nu baga de seama si continua acest joc dureros.De multe ori, venea si ma trantea atat de tare de perete pentru ca stia ca voi ricosa apoi in bratele ei si nu aveam unde sa ma opresc in alta parte.Facea asta stiind ca dupa acele lovituri orice atingere parea un tezaur regasit pentru mine. Alteori imi povestea ca a gasit alta casa si ca ii este greu sa se decida unde sa inopteze ca sunt doar o casa de vacanta ....Se folosea de asta si astfel sapa si mai departe durerea .Apoi a pierdut cheia de cateva ori, si m a deschis cu piciorul, ma lovea insa suportam pentru ca speram ca, candva am sa regasesc acel om care a cantat o simfonie maiastra rasucind cheia in mine.Ma inselam iar loviturile m au slabit si mai tare facandu ma sa scartai mai tare din balamale si nascand crapaturi in haina mea cea frumoasa odata demult.
O asteptam zile si nopti iar cand venea din ce in ce mai rar,statea putin si ma lovea parca voind sa ma scoata din acel loc.Intr o zi mi a spus ca nu mai vrea sa vina, ca s a plictisit, ca scartai, ea ce adora sunetul ce il faceam cand ma deschidea la inceput.Am inceput sa scartai si mai tare privindu ma disperat, ajunsesem o mica usa,darapanata ce avea sa fie parasita iar broasca mea demult ruginita nu mai avea nici o aparare impotriva celorlalti.
Cand a plecat a aruncat cheia departe..as fi vrut sa o pot lua in brate, sa ii strig sa nu inchida usa de tot insa si a intors privirea si a plecat nepasatoare.Eram doar o alta usa inchisa de care nu ii pasa, in drumul acela spre case mult mai mari. M am simtit atat de singura si de lovita incat am crezut ca este sfarsitul.Dar nu a fost asa...dupa ceva vreme, a revenit, nu am inteles niciodata de ce, insa m am mai deschis de cateva ori, lasandu mi toate aceste rani pe cale le vezi si tu acuma.A plecat la fel fara sa spuna nici un cuvant dar de data asta a fost definitiv,lasandu ma aici...uitata si fara puteri.
-De ce a facut asta am intrebat o din nou?
-Pentru ca stia ca imi este dor de ea si as fi acceptat orice,pentru ca mereu o asteptam si nici nu trebuia sa ma atinga, ma deschideam cantandu i de cum o vedeam, cele mai frumoase cuvinte si ganduri.Si am asteptat-o multa vreme, rugindind si ramanand blocata desi au mai trecut multi pe aici si ar fi trebuit sa deschid.Insa nu am putut si frica mi a fost sa nu mai prinda nimeni acea cheie facandu ma sa fiu la fel.
-Nici nu stiu ce sa fac i am spus..daca te las dechisa s ar putea sa intre oameni care sa nu iti placa, daca te inchid poate nu vei mai avea puterea sa te deschizi singura niciodata...insa totusi cred ca te pot ajuta, am sa vin aici zilnic sa am grija de tine si cine stie candva poate cineva iti va trece pragul asa cum ti ai dorit mereu.
-Iti multumesc, mi a soptit scancind ca un copil, poate am sa ma redeschid candva iar cheia mea va fi regasita, iti multumesc din nou...a doua usa pe dreapta..e o usa noua..acolo trebuie sa ajungi mi a mai spus cu un ultim scartait ce parca era menit sa incheie aceasta intelegere ciudata si tacita.

Fiecare din noi, suntem o usa, iar sufletul nostru este cea mai mare usa, de multe ori ne deschidem sau inchidem pentru lucruri ce lasa goluri sau amintiri adanci in noi.Putini gasim pe cineva care sa manuie acea cheie,reusind pana in final sa il facem sa se intoarca mereu acasa,in casa noastra.Inchidem usi din diferite motive, pierdem chei si mergem mai departe mereu cautand acea casa minunata.Faptul ca existam indiferent de ce parte ne aflam ne da mereu o alta sansa si poate candva o usa se va deschide undeva...

Pentru toti ce au inchis o usa,sau le a fost inchisa, au pierdut chei sau inca le mai cauta...

04 decembrie 2010

De iarna

Fulgii se inghesuie grabiti si timizi in prima lor incercare de a asterne haine de iarna pamantului.Vin atat de fericiti si cu atata pasiune in dansul lor stangaci incat in imbratisarea cu pamantul degaja toata dragostea lor, ard si se topesc ca o iubire mistuita in focul banalului efemer.Apoi urmeaza alti fulgi, putin mai maiestuosi in dansul lor calcandu le pe urme primilor in acest alb dans feeric.Dar nu cad degeaba, urmele se umplu cu alte urme,precum sufletul istovit de atatea sentimente ce l au izbit pe parcursul vietii si astfel apare primul strat de nea.
Brazii se bucura si ei, trezindu se din somnul de peste an si cascand cu conuri mari si miros de rasina ce te amorteste si te imbie sa admiri grozavul spectacol.Isi intind si ei bratele sa prinda cat mai multa zapada pentru ca se zice ca mosul de fiecare data cand este istovit se aseaza sub cel mai frumos si inzapezit brad.
Omatul incepe sa scartaie sub picioare si emotiile pornesc in suvoaie prin drumuri si ganduri, destinatii si focuri din soba unde adevaratele povesti se nasc an de an si mai vi.Incep sarbatorile de iarna si natura are modul ei deosebit de a ne bucura si de a ne aduce in suflet caldura adevarata,incercand sa ne schimbe fie si pentru o scurta perioada apropiindu ne mai mult si facandu ne sa vibram.Apoi inspirand acel aer,venit de nicaieri incepem sa ne frecam palmele,ridicand si atingand zapada ce ne zambeste la picioare.Odata cu asta,in gand ne striga bucuria ,apoi credinta, compasiunea si dragostea toate amestecate cu o bucurie ciudata ce vine dincolo de noi.Si astfel invatam sa pretuim si sa dam valoare unor lucruri magice si cu adevatat frumoase.Nastem in noi sentimente bune,apropieri si cantece.Nu suntem singuri iar daca este asa, cautam si noi un brad care sa ne tina de cald, poate ne va imbata cu mirosul lui,sau poate ne va asterne din darurile lui si vom deveni si noi mai drepti si mai semeti in viata.
Sarbatorile ne bat la usa cu aceste minunate daruri pe care trebuie doar sa le primim an de an, nu este un mare efort iar frumusetea lui consta in faptul ca bucurandu ne daruim la randul nostru bucurie, inventand ganduri si apropieri din suflet cladite prin traditii,brazi impodobiti,cadouri, clopotei si mari imense de beteala.Cred ca nu exista om sa nu se bucure de aceste lucruri si care sa nu se grabeasca si macar pe culoarele sufletului sau si sa incerce sa fie mai bun spunand cuvinte si multumind celor din jur ca exista pentru el.Eu cred ca undeva exista o reteta a blandetii si fericirii sarbatorilor.Iar cei ce ii cunosc ingredientele sunt si dau mereu recunoscatori reteta mai departe.Eu cred ca putem pune putina credinta si multumire acolo jos in coltul bradului ca ea sa incolteasca si sa nasca minuni si magie.Apoi liniste si apropiere de cei dragi, pentru ca ei nu vor ramane mereu langa noi, am invatat sa furam timp de mici si una din magiile vietii sunt amintirile,iar cateodata traim doar pentru ele.Apoi intelegere, pentru ca ea bate la usa cu iubirea fara de care nu am reusi sa ne bucuram de toate aceste minuni si nu ne am apropia sincer si curat.Apoi un disc mai vechi si alte amintiri demult apuse,pentru ca in sufletul nostru trebuie sa ne amintim de unde am plecat si noastalgia vine si ea sunand din clopotel pentru a ne imbata de bucurie sufletul amortit.O masa plina de zambete si multumiri fie si in gand ar mai fi indicata,apoi cateva cantece si dorinte,lasate sa iasa afara sau puse si ele sincer la incoltit pentru noul an.Apoi ca prin minune apar cadourile, in ghete, sub brad..in suflete sau inimi iar noi vrajiti de moment oftam multumiti spunand cat de minunate sunt sarbatorile.Ne facem urari, promisiuni, nastem dorinte toate cu liniste in glas si calda speranta pentru ca asa ne invata acest spirit al sarbatorilor.Ne invata bine iar cei mai multi dintre noi ajungem sa mai crestem putin,lasand ce era de prisos in urma si ridicandu ne o treapta in aceasta minunata calatorie.
Fulgii se inghesuie timizi,brazii sunt impodobiti,colindele rasuna, clopoteii se pierd in zapada ce scartaie sub picioare.Gerul ne ridica salurile si face sa cante si mai frumos lemnele in soba ca intr un minunat concert dedicat acestui anotimp frumos.Zapada si dansul ei,cadouri si sperante,lumina mai multa in noi si in viata.Sa ne bucuram de aceste minuni cu adevarat si sa le cautam an de an,mai frumosi si mai curati!
Sarbatori fericite!