.

.

06 decembrie 2010

Usa

Intr o zi m am dus sa caut un vechi prieten, stiam adresa insa nu fusesem niciodata la el.Dupa cateva mici incercari am gasit intrarea principala ce strajuia o curte minunata plina de flori si arbori pitici.Era o adevarata aventura si provocare optica in dansul acela de culori si nuante, menit parca sa iti redea calmul si sa iti aduca aminte de lucruri placute, clipe demult uitate.M am oprit cateva clipe admirand si uitand de toate grijile, am zambit spunandu mi ca astfel de lucruri sunt mereu binevenite, apoi am pasit spre o bolta mare prin care se intra in casa.
O usa mare si impunatoare, desi cojita de vreme si ploi trona putin discordant cu nota de veselie data de minunile din gradina.Am dat sa apas clanta insa usa s a deschis singura sovaind si scartaind tanguitor:
-Te rog nu ma tranti, batranetea ma apasa, nu ma mai tin balamalele si imi este frica sa nu ma sparg...
Am tresarit puternic..o usa vie mi am spus, privind cutele si ranile adinci din lemnul ce odata fusese impecabil
-Ce ai patit..cum de ai ajuns asa, i am soptit eu cu emotie in glas, vorbindu i in cele din urma
-Eiii...ca sa stii nu am fost mereu asa, la inceput am fost cea mai frumoasa si puternica usa,multi voiau sa intre in casa prin mine,insa de cele mai multe ori gaseau inchis si lasam doar pe cine credeam eu ca merita.Eram tanara si multi voiau doar sa ma admire pentru lemnul meu si lucratura deosebita.Asta a fost o vreme, pana cand cineva a gasit cheia care se potrivea cel mai bine in broasca mea..iar cand a venit prima data si a deschis usa am simtit acea vibratie in toata fiinta mea,in toate nervurile si din momentul acela am simtit o legatura ciudata ce se infiripase.
Stiu ca este ciudat dar stateam zile intregi si asteptam sa vina, de emotie tresaream si doar la gandul ca ma va deschide, ca mainile ei ma vor atinge iar eu voi fi acea usa pentru acea persoana.Imi gasisem menirea chiar daca eram o simpla usa!!
-O usa indragostita am spus eu cu voce tare,nimic ciudat pana acum si am zambit..spune mai departe
-Da, am fost atat de fericita pentru ca la inceput, cheia aceea o manuia doar ea,persoana aceea, iar eu nu mai lasam pe nimeni sa intre inauntru,eram paznicul suprem iar cand ne intalneam ne ajungeau cateva secunde sa aprindem focuri in cer si pe pamant.O cautam atat cat puteam iar ea ma cauta sa ma asigure ca eram usa ei,stalpul la care venea mereu,esuand si fie pentru cateva clipe pentru acele imbratisari dincolo de intelegeri si cuvinte.
-Si ce s a intamplat dupa, cum ai ajuns asa...?
-Dupa o vreme in care viata mea a fost grozava, am observat ca atingerile nu mai erau la fel, deveneau din ce in ce mai egoiste, apoi mai rare, privirile reci ma inghetau iar anotimpurile ploioase ma prindeau mereu singura.La inceput nu am bagat de seama dar ele se inteteau si ma dureau in fiecare fibra a mea,facundu ma sa vibrez de durere.
Apoi durerea s a extins in toata fiinta mea, ea venea din ce in ce mai rar..cheia parca nu se mai potrivea atat de bine, iar cand o rasucea in mine urlam prin fiecare vena a durere dar ma tineam tare..nu voiam sa ma vada asa.Ea insa nu baga de seama si continua acest joc dureros.De multe ori, venea si ma trantea atat de tare de perete pentru ca stia ca voi ricosa apoi in bratele ei si nu aveam unde sa ma opresc in alta parte.Facea asta stiind ca dupa acele lovituri orice atingere parea un tezaur regasit pentru mine. Alteori imi povestea ca a gasit alta casa si ca ii este greu sa se decida unde sa inopteze ca sunt doar o casa de vacanta ....Se folosea de asta si astfel sapa si mai departe durerea .Apoi a pierdut cheia de cateva ori, si m a deschis cu piciorul, ma lovea insa suportam pentru ca speram ca, candva am sa regasesc acel om care a cantat o simfonie maiastra rasucind cheia in mine.Ma inselam iar loviturile m au slabit si mai tare facandu ma sa scartai mai tare din balamale si nascand crapaturi in haina mea cea frumoasa odata demult.
O asteptam zile si nopti iar cand venea din ce in ce mai rar,statea putin si ma lovea parca voind sa ma scoata din acel loc.Intr o zi mi a spus ca nu mai vrea sa vina, ca s a plictisit, ca scartai, ea ce adora sunetul ce il faceam cand ma deschidea la inceput.Am inceput sa scartai si mai tare privindu ma disperat, ajunsesem o mica usa,darapanata ce avea sa fie parasita iar broasca mea demult ruginita nu mai avea nici o aparare impotriva celorlalti.
Cand a plecat a aruncat cheia departe..as fi vrut sa o pot lua in brate, sa ii strig sa nu inchida usa de tot insa si a intors privirea si a plecat nepasatoare.Eram doar o alta usa inchisa de care nu ii pasa, in drumul acela spre case mult mai mari. M am simtit atat de singura si de lovita incat am crezut ca este sfarsitul.Dar nu a fost asa...dupa ceva vreme, a revenit, nu am inteles niciodata de ce, insa m am mai deschis de cateva ori, lasandu mi toate aceste rani pe cale le vezi si tu acuma.A plecat la fel fara sa spuna nici un cuvant dar de data asta a fost definitiv,lasandu ma aici...uitata si fara puteri.
-De ce a facut asta am intrebat o din nou?
-Pentru ca stia ca imi este dor de ea si as fi acceptat orice,pentru ca mereu o asteptam si nici nu trebuia sa ma atinga, ma deschideam cantandu i de cum o vedeam, cele mai frumoase cuvinte si ganduri.Si am asteptat-o multa vreme, rugindind si ramanand blocata desi au mai trecut multi pe aici si ar fi trebuit sa deschid.Insa nu am putut si frica mi a fost sa nu mai prinda nimeni acea cheie facandu ma sa fiu la fel.
-Nici nu stiu ce sa fac i am spus..daca te las dechisa s ar putea sa intre oameni care sa nu iti placa, daca te inchid poate nu vei mai avea puterea sa te deschizi singura niciodata...insa totusi cred ca te pot ajuta, am sa vin aici zilnic sa am grija de tine si cine stie candva poate cineva iti va trece pragul asa cum ti ai dorit mereu.
-Iti multumesc, mi a soptit scancind ca un copil, poate am sa ma redeschid candva iar cheia mea va fi regasita, iti multumesc din nou...a doua usa pe dreapta..e o usa noua..acolo trebuie sa ajungi mi a mai spus cu un ultim scartait ce parca era menit sa incheie aceasta intelegere ciudata si tacita.

Fiecare din noi, suntem o usa, iar sufletul nostru este cea mai mare usa, de multe ori ne deschidem sau inchidem pentru lucruri ce lasa goluri sau amintiri adanci in noi.Putini gasim pe cineva care sa manuie acea cheie,reusind pana in final sa il facem sa se intoarca mereu acasa,in casa noastra.Inchidem usi din diferite motive, pierdem chei si mergem mai departe mereu cautand acea casa minunata.Faptul ca existam indiferent de ce parte ne aflam ne da mereu o alta sansa si poate candva o usa se va deschide undeva...

Pentru toti ce au inchis o usa,sau le a fost inchisa, au pierdut chei sau inca le mai cauta...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu