.

.

24 noiembrie 2011

Discutie...

Ea-Dragul meu, sti...noi nu ne am spus cuvinte mari niciodata...
El-Stiu, insa eu cred cu tarie intr un lucru:daca eu sunt barbatul vietiii tale intr o buna zi ai sa stii asta,dincolo de cuvinte si de gesturi, iar eu voi citi asta in ochi tai , voi vedea ca sunt cel mai important om din cati au existat si ultimul la care te ai oprit, alaturi de care diminetile si ploile, iarna si apusurile, lacrimile si emotiile,sarbatorile si rutina vor fi cele mai binecuvantate.Am sa simt atunci, iar in acel moment eu insumi voi deveni mai puternic si mai bun, mai cald si mereu mai aproape de tine.
Ea, zambind usor dezgolindu si tamplele de mainile ce l au inlantuit pe el:
-Atunci probabil ai simti ca prima data ai fost descoperirea vietii mele, apoi ai fost zambetul meu pe masura ce te cunoasteam, apoi ai fost intelegerea mea cand eu pluteam in deriva prin marea vietii mele, apoi ai fost rabdarea sa ma asculti si intelepciunea de care aveam nevoie sa reusesc.Apoi te am cunoscut ca focul si pasiunea vietii mele in cesurile zile in care erai doar gandul care imi trebuia lipit de suflet si de trup ca eu sa renasc asa cum nu o facusem niciodata. Apoi ai fost profesorul meu pentru ca fiecari zi alaturi de tine a fost o experienta frumoasa din care mereu am aflat sensuri noi si minunate.Ai fost rugaciunea mea pentru ca m ai facut o femeie mai buna si astfel mult mai frumoasa....ai fost furtuna de care aveam nevoie atunci cand focul izbucnea in mine.Ai mai fost toate acele lucruri mici si marunte care au facut acea diferenta si m au facut demult sa iti zambesc in toate diminetile ,tie, acelui om deosebit....
El sarutandu i incheieturile usor si lasandu si buzele sa strajuiasca clipe intregi causul palmelor ei:
-Stiam... de aceea acele cuvinte nu isi aveau rostul prin micimea lor, in fata acestor minuni savarsite impreuna, am stiut mereu dincolo de cuvinte, iar daca ar fi sa imi doresc ceva, ar fi ca noi sa ne bucuram mereu de ele....

02 noiembrie 2011

Stiu

Ca maine nu e azi si nicodata ieri
ca nu pot trai la nesfarsit mereu
ca uneori doare atunci cand zambesti
Si mai stiu ca totul e gol pe dinauntru
insa cateodata stele se aprind incet
se sting si apoi renasc din cenusa.
Stiu ca nimic nu imi apartine mie
si ca mereu astept acel gand bun
atunci cand nimeni nu asculta
si nu e cu adevarat acolo langa.
Stiu ca intr o zi am sa plec
pentru ca mi am gasit o alta cale
Stiu ca suntem atat de fragili
trecatori printre toate cuvintele
rostite si gandite in jocul vietii.
Si mai stiu ca ai sa zambesti
sau sa plangi candva gandind
la o veche amintire, o gradina
un pantof vechi sau cineva drag
plecat prea devreme atat de departe.
Chiar stiu ca si tu sti deja..
ca diminetile te prind singura
ca apusurile aduc oftaturi largi
ca bradul smulge o lacrima mica
Apoi stiu ca mai sunt si alte lucruri
pe care le descopar zi de zi
si ma bucura sau ma intristeaza
dar imi doresc sa stiu atat de mult
incat la sfarsit sa pot spune
stiu ...am stiut....mereu

23 august 2011

Eu nu am timp..

..Sa cred:

Intr o lume fada in care visele incep sa doara
iar nedevarul devine telul oricaruia dintre noi.
In oameni care uita mereu cuvantul simplu omenie
uitand de ei si mereu devenind prea goi prin tot
In locuri si situatii care mereu astern uitare
dezamagire si lasa genunchii sfasiati de rani.
In false modele si reguli dupa care traim stramb
atunci cand incercam sa stam cat mai drepti...
In oameni dragi ce devin adesea doar straini
in ura si durere, jocuri si invinsi, banalitate
In dragostea cersita dar si in falsa rugaciune.
In asocieri amare ce se destrama n timp aievea
Asemeni rolurilor noastre mici si trecatoare.
Chiar nu am timp sa cred in ele, refuz sa o fac
Si atunci fug de tipare, cautand cat mai mult
Pasiunea si inteligenta apoi le presar cu amintiri
Vi sau mai vechi traite prin zambete sau lacrimi
Insa fug mereu refuzand sa cred sau sa simt ..
Pentru ca ..............nu am timp............

Despre singuratate..

Suntem singuri..chiar daca cateodata avem o familie, pe cineva iubit sau un prieten adevarat tot singuri suntem. Ei nu vor fi mereu acolo langa noi si nici nu este scopul sau menirea vietii sa fie in acest fel. Doar noi in singuratatea noastra ne putem ajuta cu adevarat si suntem ajutorul pe care il asteptam din pacate mereu de la cei din jur. Venim singuri si plecam la fel, oamenii sau situatiile umplu acel gol din viata noastra facand o sa fie mai acceptabila sau in unele cazuri sa o traim cu zambetul pe buze. Suntem atat de singuri si trecatori incat asta ne sperie si mai mult si ne insinguram doar la simplul gand ca Singuratatea este o calitate si o trasatura specific omeneasca. Spuneam ca nimanui nu ii pasa cu adevarat, este si normal, suntem atat de complicati sau de simpli incat nu ne putem potrivii in totalitate niciodata.Si atunci alegem sa fim diferiti si sa ramanem singuri. Mereu cautand o alta singuratate care se poate proba in cel din urma ca fiind o banala lectie de viata ca viata inseamna si singuratate printre altele. Cine poate sa spuna ca macar pentru o perioada a vietii lui, nu spun toata, a avut pe cineva care i a fost mereu alaturi fara sa existe un dram de regret, de repros, un cuvant mai greu, o sovaire...nimeni, pentru ca suntem singuri cu adevarat si niciodata in singuratatea noastra nu vrem sa intelem asta. Cautam maini sau cuvinte cand ele raman undeva departe sau au fost mereu acolo.Cautam oameni si locuri cand noi ar trebui sa fim oamenii si locurile care fac viata putin mai sigura si mai blanda. Cercetam, fugind de singuratate aparent spre opusul ei insa de multe ori o traim organizat. Si apoi iar cautam dar ne insinguram si mai tare. Apoi regretam cand este cu adevarat tarziu, singuri fiind si neintelegand de ce am ajuns aici...atat de singuri. Oare daca sau de ce ne aduc mereu mai aproape de aceasta pecete a singuratatii. Ramanem singuri pentru ca am fost de la bun inceput si poate daca am intelege asta, am putea culege mai multe zambete decat clipe de singuratate. Si astfel ne apropiem de unde am plecat, venind spre unul din lucrurile de care fugim mereu, cu pasi mici sau imensi care ne aduce tristete de cele mai multe ori ,normal de altfel, pe care noi il numim singuratate. Un lucru care desi aparent ne doboara ne da mereu sansa unui nou inceput si a cunoasterii sau impacarii cu propria persoana. Sa nu va pierdeti niciodata pe voi, chiar daca singuratatea va batea la usa o vreme mai indelungata. Cand veti gasi in voi acel om care nu s a irosit , veti fi invins singuratatea, ea ramanand doar o banala stare de fapt a materiei. Pentru cei ce s au simtit singuri sau au asteptat cautand mereu ceva cat si pentru cei ce au visat sperand la mai bine. Pentru toti cei ce inca mai cauta ceva singuri si uitati de semeni, dar mai presus pentru cei ce invata mereu din acest cuvant cu mii de sensuri in viata.

18 august 2011

Rugaciune

Bunule Parinte, asculta ma atunci cand cer
Sa nu la masi sa ma pierd pe calea vietii
Si sa ma irosesc fara sa-mi ating menirea.
Da mi zile si mereu inca o alta buna sansa
Pune oameni alaturi ca sa ma cunosc pe mine
Asterne drumuri caci doar asa eu voi putea
Sa ajung la un capat undeva tarziu in zile.
Invata ma sa rad si totul va trece mai usor
Dar nu ma fa strain de lacrimi si tristete
Caci sunt atat de trecator intre toate cele.
Da mi pasiune si credinta pentru a privi
Mereu in sus si drept doar inainte n viata
Invata ma sa iert caci doar asa voi strange
Ce e mai bun in jur si va ramane o vreme...
Da mi sanatate ca sa pretuiesc minunea viata
Si iarta mi rautatile caci am destule..
Invata ma sa iubesc neconditionat pentru ca
Si eu voi cauta o mana cu zambetul pe buze.
Ajuta ma sa nu uit de mine si sa cresc mereu
Iar intr o buna zi sa zambesc a liniste deplina

Si mai da mi mereu o zi de maine in care eu
Sa te pot ruga aceste lucruri...

19 iunie 2011

Cuvinte singure

Cuvintele se astern grele in calea timpului
Poticnit in usi si culoare ce viata nu mai au
Si cad straine in largul sufletului nascand
Oftaturi si strangeri de inimi reci ca uitarea
Iar ea atunci te apasa cu rautate si neagra sila
calcand pe neliniste si urland a dezolare imensa.

Lupte se termina arzand mocnind in neviata
Izolarea si uitarea colinda ani de a randul
Cotloane izolate si margini de suflet pe care
Doar praful le mai mangaie macinandu le usor.
Iar atunci privirea rapusa se dezlantuie murind
In abisul cascat sub picioarele neprietenesti
Cerand iertare neintelesului si regretelor amare.

Mainile suspina schilodite pe mormanul imens
De trupuri subrede pregatite sa fie uitate.
Si se reintregesc a ruga cu o ultima suflare
A degetelor prin care mai curge un dram de viata.
Si cer iertare, rabdare si poate un alt maine.

Regrete si pareri de rau, intrebari si fioruri
Strapung falsa tacere si vuiesc a strivi si ultima
Sansa de liniste uitata acolo in inima ascunsa,
Daramand zi de zi, piata cu piatra tot ce noi
Am fost candva prin intelegere, speranta si credinta
Sfarsind mai aproape de dezolanta si trista insingurare.

09 iunie 2011

...lucruri de facut

Sa fi tu insuti in rolul vietii tale
Sa recunosti greseala plecandu ti capul mereu
Sa te rogi din tot sufletul pentru ceva
sa ii spui tatalui si mamei tale ca ii iubesti
sa ajuti un strain aflat intr o nevoie
sa intinzi o mana atunci cand nimeni nu o face
sa iti cauti jumatatea indiferent de pret
sa canti cand ar trebui sa plangi....
sa razi pentru ca e calea spre perfectiune.
sa lasi de la tine pt ca viata nu e o lupta
sa crezi in ceva ce te va elibera...
sa intarzi undeva macar o data in viata
sa oferi o floare langa un zambet frumos.
sa urasti putin , iubind enorm de mult
sa accepti ca esti trecator si firav
sa scri o scrisoare unui om drag
sa nu pleci fara un bun ramas.....
sa nu te schimbi ci sa crezi in tine.
sa lasi ceva in urma ta pe drumul tau.
sa cauti o mana in asternut dimineata.
sa inveti sa ierti uitand de tine....
sa minti putin pentru ca esti un om
sa spui adevaruri celor ce vor sa le auda
sa vezi marea tarziu in iarna
sa asculti ploaia cand vei avea nevoie
sa desenezi pe nori cu mintea ta
sa uiti de tine ramanand copil mereu
sa te ridici mereu cand vei spune nu.
Sa aprinzi o lumanare ridicand o ruga.
Sa asculti marea alaturi de cel drag.
Sa adormi sperand la minunea de maine.
Sa inveti mereu ceva nou pentru tine
sa cauti linistea in lucruri simple.
sa iubesti lucrurile ce iti dau viata
sa faci cadouri si sa daruiesti liniste
sa te grabesti spre cineva drag mereu
sa iti pui o dorinta in fiecare an
sa faci lucrurile cu multa pasiune
sa fi drept si impacat cu orice oricand
sa nu plangi pentru cei ce nu inteleg asta
sa cauti mereu un intreg in orice faci.


sa adaugi mereu inca un lucru in lista
sa tragi linia zambind a liniste deplina.

14 mai 2011

...ceva timp...

A trecut un timp de cand am inceput aceasta calatorie impreuna. Va multumesc tuturor celor ce ati crezut in cateva ganduri, celor ce le-au cautat, celor ce nu s au mai simtit singuri aflandu le si celor ce le au asteptat stiind undeva in adancul inimii lor, ca doar putin curaj le trebuie pentru a zambi si a face din fiecare zi o sarbatoare.
Le multumesc si celor ce vor calca aici si celor care nu au calcat si de la care fiecare cred ca invatam cate putin si astfel asternem cateva randuri pline de culoare in peisajul de multe ori fad si relativ potrivnic.
Imi doresc ca si voua sa existe cat mai multe zile de maine, pline de viata si descoperiri si intelegere, de gesturi, de experiente, de bunatate si comunicare care ne vor asterne lin pe cel mai bun drum posibil in aceasta viata.
La multi ani, numai bine si mult succes in aceasta minune de a exista!

05 mai 2011

Singuratate

Un vin bun din care gustam pregatindu-l in toata viata noastra
cuvantul ce nu deschide usi si care lasa doar uitarea in urma.
Vocea care nu raspunde si al carui prieten este doar ecoul vag
cateodata mana intinsa ce nu gaseste pe nimeni in asternutul sau
alte ori margaritarele ce lovesc pardosele si nasc oftaturi largi.
Un gest ce ne ajunge din urma dupa ce inchidem usi si ne pierdem.
Alteori furia de a fi uitat atunci cand ne strigam via existenta
gandul ce ne macina mereu la ceas de seara dupa ce am alergat o zi
si nu ne-am regasit in idei, clipe, locuri, motive, oameni dragi....
Un blestem ce tine atat de mult pentru o viata atat de scurta,
un regret ca am pierdut ce poate nu aveam, neintelegerea din noi
si tot ce nastem dupa si motive-ganduri vagi, scenarii vechi.
O eliberare de tot ce ne inconjoara si un drum spre alte sanse
un motiv de teama dar si sansa unui nou inceput,senzatii fade.
Dezamagire de cele mai multe ori si uitare, regrete si iluzii
pierdute in ceas de seara sub acordul unei promisiuni obscure.
Cantec ce mangaie dar si arde corzile sufletului amar biciuit
toate la un loc, adunate in acest cuvant atat de singur si de mic
ce naste doar regrete calde-n palmele intinse a .....singuratate.

29 martie 2011

9 30

...dimineata, mana ta ma cauta prin asternutul moale si ma culege usor dintre vise.Zambesc uitandu ma la ceasul vechi ce atarna mandru stapanind intregul perete.Bate usor si ma vesteste, 9 30 si atat de devreme, te privesc cu ochii mirati de viata si bucurie, esti mereu acceasi, ca intotdeauna si ma aplec sa iti mangai buzele.
Te sarut incet multumindu le lor care ma trezesc mereu la viata in fiecare dimineata ca au mai ramas inca o noapte alaturi de mine.Le multumesc inca o data ca mi au vorbit atunci cand eu am tacut si ca m au invatat sa iubesc cand eu uitasem sa fac asta. Ma privesti somnoroasa si imi zambesti la fel, iar mana ta stie sa o gaseasca pe a mea sub perna mare dupa cateva secunde de lungi cautari.
Te cuprind in brate si iti spun mereu aceleasi simple vorbe iar linistea din ochii tai devine motivul meu de intens, pentru care m as trezi inca si inca o data, mereu alaturi de tine. Iti simt mirosul iar parul ma mangaie usor pe umeri, inca il mai simt acolo cum mi a biciuit pielea in noaptea ce s a scurs.Imi revin imagini atat de vii, pline de culoare , perfect este un cuvantul inventat de oameni atunci cand nu au stiut sa zugraveasca imagini mai presus de trairi.
Asemeni esti si tu, pentru mine, te mai sarut inca o data si ma dau jos din pat, ne asteapta o zi lunga, poate un drum pe plaja, ceva de lucru prin casa, sau poate o drumetie pana pe muntii care ne asteapta mereu bucurosi de fiecare data.Afara este o zi minunata de vara, gradina, plina de viata imi ureaza si ea buna dimineata. Deschid usa si fac cativa pasi pe aleea plina de flori, aleg una din favoritele tale si ma indrept bucuros spre bucatarie. O cafea, paine prajita si putina dulceata pregatita de tine vor face o dimineata perfecta. Ma indrept cu toate spre tine iar tu, te ascunzi printre asternuturi, privindu ma printre gene...sunt atat de bucuros si traiesc momentul venind alaturi de tine.
Te cuprind strans in brate iar privirea imi zboara la ceas, acelasi ceas care se aude de data asta, deschid ochii este 9 30..zambesc pierdut privind prin vechea si recea camera de azil. Intind mana sub perna veche, insa singuratatea imi sopteste sa ma trezesc.Retraiesc printr o lacrima si incerc sa nu uit visul pana ma trezesc de a binelea. Mai privesc odata ceasul 9 31 , poate candva intr o alta viata..si un mic zambet se infiripa uitat de vreme acolo unde mereu se ivea in diminetile vietii....

11 ianuarie 2011

Cateodata...

....Mi se face dor de amintirea ta demult prafuita
pastrata doar de hazardul mintii acum prea batrana.
Apoi privesc pozele pe care nu le ai avut niciodata
pe care doar intamplarea le a facut sa fie atat de vii.
Si ma doare tristetea ta ce s a stins in lacrimi scurse
iar dezamagirea imi bate la usa ca privirea ti ratacita.
Ma dor cuvintele pierdute sub usile straine ale vietii
atunci cand le am inchis desi doar de una aveam nevoie.
Regret ca egoismul meu te a strivit sub acele ziduri
si imi reapari, copil, mult zambet,credinta si caldura
iar mana o intind si tu nu eziti sa ma ridici mereu.
Ma privesc si stiu ce ai simtit cand am plecat departe
parasindu ma doar pe mine,neintelegand decat tarziu..
Imi lipsesc minunile care demult au disparut din mine
pe care tu le implineai,pentru ca erai asemeni mie...
Stiu ca nu ai crezut in toate acele cuvinte pierdute
asteptand cu credinta sa ma intorc fie macar strain..
Imi e dor de mainile tale si ruga lor,minuni apuse
ce stiau sa imi alunge neamplinirea, sadind lumina...
Sunt atat de trist pentru ca nu am inteles ca trebuia
sa nu caut departe, pierzand astfel linistea pe veci.
Fug de mine si de toate acestea alunecand umbra stinsa
devenind eu o amintire a trecutului meu candva frumos.
Si ma indepartez de la drumuri, macindu ma cu rabdare
si asteptand doar sa ma transform in alba liniste...
Regret si imi cer iertare pentru egoismul si nepasarea
insa este doar vina mea si iar continui sa alunec trist
printre atatea minciuni si durere care ma sting mai mult.

Cateodata imi doresc sa te gasesc, undeva..iar..din nou