.

.

11 ianuarie 2011

Cateodata...

....Mi se face dor de amintirea ta demult prafuita
pastrata doar de hazardul mintii acum prea batrana.
Apoi privesc pozele pe care nu le ai avut niciodata
pe care doar intamplarea le a facut sa fie atat de vii.
Si ma doare tristetea ta ce s a stins in lacrimi scurse
iar dezamagirea imi bate la usa ca privirea ti ratacita.
Ma dor cuvintele pierdute sub usile straine ale vietii
atunci cand le am inchis desi doar de una aveam nevoie.
Regret ca egoismul meu te a strivit sub acele ziduri
si imi reapari, copil, mult zambet,credinta si caldura
iar mana o intind si tu nu eziti sa ma ridici mereu.
Ma privesc si stiu ce ai simtit cand am plecat departe
parasindu ma doar pe mine,neintelegand decat tarziu..
Imi lipsesc minunile care demult au disparut din mine
pe care tu le implineai,pentru ca erai asemeni mie...
Stiu ca nu ai crezut in toate acele cuvinte pierdute
asteptand cu credinta sa ma intorc fie macar strain..
Imi e dor de mainile tale si ruga lor,minuni apuse
ce stiau sa imi alunge neamplinirea, sadind lumina...
Sunt atat de trist pentru ca nu am inteles ca trebuia
sa nu caut departe, pierzand astfel linistea pe veci.
Fug de mine si de toate acestea alunecand umbra stinsa
devenind eu o amintire a trecutului meu candva frumos.
Si ma indepartez de la drumuri, macindu ma cu rabdare
si asteptand doar sa ma transform in alba liniste...
Regret si imi cer iertare pentru egoismul si nepasarea
insa este doar vina mea si iar continui sa alunec trist
printre atatea minciuni si durere care ma sting mai mult.

Cateodata imi doresc sa te gasesc, undeva..iar..din nou