.

.

10 octombrie 2012

Mereu


Mereu, atatia oameni singuri cu atatea imbratisari irosite
atatea promisiuni fierbinti in fata atator dezamagiri reci
atata singuratate pentru un timp atat de scurt si incert.
Mereu, atat de ascuns pentru adevarata frumusete din jur
atat de simplu pentru toate lucrurile pe care le complicam,
raspunsuri la intrebari pentru toate caile gresit alese.
Mereu atat de plin, cand putin era indeajuns de mult,
goana dupa o iluzie desarta pierduta intr o zbatere de gene.
Mereu atat de toamna, cand verile mocnesc ascuns in suflet
lasand in urma mici regrete in locul bucuriilor eterne.
Mereu diferit dar atat de simplu de atins, iar daca ai sti?
Oare ai indrazni sa schimbi ceva? sa zambesti iubind mereu.

04 septembrie 2012

Ganduri ...2


Iubirea astazi: Iubeste ma si poate am sa te iubesc si eu pana cand, cineva ma va iubi si mai mult

Sunt satul de voi cei care imi spuneti mie ce e bun, nestiind decat sa va adapati nevoile prin banale si comune

gesturi.

Cred in mine, sunt cea mai buna varianta care a iesit pana acum, iar contrariul nu poate fi probat in viata asta.

Invinge ti teama, exista un curcubeu de culori in fiecare cazatura, iar culorile sunt viata.

ORICINE poate fi orice pana cand calea i se va infatisa, fara drept de alegere

Unii spun ca viata inseamna fericire, liniste, armonie..insa oare ce inseamna viata?

Inca te mai caut, atat de adanc in mine incat candva te voi intalnii in viata.

Stiu ca am gresit, o fac destul de des, repetand cu placere scenariul in care pierd

Clipe ce vin si pleaca, scenarii repetate, lectii prea putin invatate...fericiri pierdute, cotidian..

Nu te invinuiesc de nimic pe tine, imi e groaza, ca am sa traiesc cu mine o eternitate.

Oare undeva..cineva...candva..se intreaba acest lucru ca si mine?

In fiecare zi castig cand ma trezesc si pierd totul cand adorm.

Sufletul meu, acest cantar mic care imi spune mereu ce pot sa trag dupa mine in viata asta.

Dupa multi ani de nepasare mi am dat seama ca eu sunt cel mai minunat lucru pe lume.

Pahar de plastic


Viata mea este ca un pahar de plastic, de multe ori imprumutata, de unica folosinta si buna de aruncat ulterior.
Este un pahar, acel mic gol, umplut, atunci cand ma pierd prin locuri, strain, si il folosesc, pentru ca e singurul la indemana ca sa cladesc, ceva nou sau sa fac o complezenta.

Ramane cu mine, cand ma trezesc in case triste si reci,in locuri straine sau pe moment sub acoperisurile vietii mele, pe scene mari sau inconjurat de oameni mici si goi, facand conversatie in jurul lui.
Ma trezesc mereu fara el, sau cu el, insa niciodata cu ceva mai mult, stiind ca urmeaza sa il arunc si sa plec mai departe,acolo unde acest accesoriu ieftin si banal imi va multumii diminetile si serile pline de singuratati istovite de intrebari neterminate.
Un banal pahar care graviteaza in jurul vietii mele dandu i importanta si facandu ma sa fiu la fel de neimportant si simplu ca aceasta bucata inerta.

Poate candva voi avea mai mult, poate sunt pe fuga in viata asta si nu imi este sortit sa ma bucur de altceva insa ma doare raceala acestui plastic, adanc, simplu si realist de tragic, atarnand fara valoare oriunde, cumparat cu putin.

Sunt gol ca si el, lipsit de tot asemeni lui si inlocuibil pesemne ca si el, iar adeseori ma gandesc ca viata mea,
acum si poate mai mereu va fi ca un pahar de plastic, pierduta in locuri straine, lipsita de culoare si greutate,
schimbatoare si fara valoare, utila pana la un punct dar fada intotdeauna.

Fara valoare si neasteptand nimic de la nimeni decat sa fie folosit, asemeni lui, ma gandesc si zambesc, viata mea seamana cu un obiect atat de mic ....cu un pahar de plastic.

23 august 2012

Drumuri spre nicaieri


Ploua atat de tare incat incet mi am facut curaj,sovaind,strivind micile margaritare ce cadeau amenintatoare din cer, ametit de taria si raceala aerul ce parca imi sfasia plamanii, am iesit, coborand incet scarile , trecand cu mana peste batrana balustrada ce parca ma tragea sprea ea captiv,lipindu ma de viata mea ireala, de vechea casa in care timpul curgea anost de fad iar nefericirea era la rang de virtute.
Am facut primul pas, suierand puternic si incercand sa imi incordez piciorul drept de parca pentru o greutate imensa dezlipta din adancurile pamantului imi atarna sisifica de corp, reusisem, iar baltoaca imensa in care ma oglindeam, se casca amenintatoare sub talpile sifonate de drumuri si dorinte nesfarsite.
Imi strangeam sufletul in mana usor peste haina veche ce se lipise obosita si uda de mine.Nu eram decat eu acolo peste incercari si drumuri, iar ploaia, da ploaia putea doar sa ma opresca atunci cand eu nu as fi reusit sa mai inaintez. Nu stiu de ce fugeam, probabil ca de mine, sau poate din viata cu suferintele adunate in multe ere nereusite de inaltare.
Atat de greu mi se parea iar aerul ma tinea pe loc, fugind din plamanii mei sleiti, ducandu se in canale si in guri de aerisire, am mai facut un pas, probabil ultimul si mi se parea ca de multe ori in viata mi noroioasa si plina de ploi triste, traisem acelasi scenariu de mii de ori.Am reusit sa clatin usor trotuarul cu trupul meu cel greu si plin de rani, oare voi gasi pe cineva acasa, oare cineva ma va zari si salva la timp? Simteam cum ranile devin porturi de plecare din viata, cum strivit de imensitatea durerilor, ma reversam ca o umbra printre ultimele ceasuri ale noptii.
Am zambit spunandu mi ca nu m am pierdut si ca desi este tarziu, nu am sa imi fac morala pentru tot ce am facut sau mai ales pentru alegerile mele, am invatat pe parcursul eternitatii de suferinta sa ma iubesc si sa ma  incred doar in visele mele.Alegeri si situatii venisera probabil doar ca sa ma aduca aici, intr un final in care nimic nu era neobisnuit, doar dezolant in singuratatea durerilor interioare, de altfel si singurele care umpleau o strada mica si goala si la fel de nesincera si rece ca celelalte cai pe care apucasem sa le sarut cu pasii sau genunchii.
Aceasta era calea, sau poate drumul catre altceva, am incercat din nou sa imi misc umbra pe dalele pline de apa, cu ploaia ce ma impingea acum din spate , ajutandu ma parca putin sa ajung catre ultima mea destinatie.
Ma taram , marturisind batranului caldaram ca ma bucur din nou ca sunt inca aici, incercand sa dezleg aceasta enigma a continuitatii pentru a nu stiu cata oara in viata mea plina de enigme nerezolvate.Unde si cat, mai ales conditionat de daca, erau mereu sabloanele mintii mele demult rapuse de cele mai groaznice pacate omenesti.
O mica lacrima s a scurs incet pana cand sufletul a schitat un oftat amar, ramasesem fara putere iar umbra mea, renuntase la cursa cu multi pasi in urma.Nu aveam putere nici sa privesc, iar blocat am privit introspect in putinele ganduri ce mai ramasesera cu mine,cu un ultim efort am inteles atunci intr un final, de ce am ajuns aici, unde ma aflu, si de ce urma sa plec...
Nu aveam sa ajung nicaieri pe aceasta strada, sau in aceasta lume si nimeni nu avea sa ma gaseasca intr un ceas dulce al diminetii cazut langa un colt de strada.Nu puteam sa ma fac nevazut si nici durerea mea sa dispara ca si cum nu ar fi existat, iar trupul acela batran nu avea cum sa se opreasca din perpetua  sa miscare, ce semana de multe ori cu o lupta pentru a ajunge undeva, pentru a fi langa cineva, pentru a spune ceva sau pentru a fi de ajutor cuiva.
Si atunci desi tarziu in noapte, singur si parasit, abandonat de viata in intunericul unei strazi ploioase am facut acel pas.Din nou simplu si ca la inceput, am inceput sa merg, putin diferit insa acelasi eu, pe un drum imens si spinos dar care probabil candva se va sfarsi cu bine....

08 august 2012

Perceptia Fericirii


Ma intreb de multe ori ce ii face fericiti pe oameni si de unde vine acest mecanism, cautarile dar mai ales senzatia finala din aceasta mare enigma.Faptul cum cauta, ce cauta dar mai ales cum sunt determinati sa o faca.
Cred mai presus de toate ca exista cateva lucruri predominante si hotaratoare asupra vietii si cautarilor oamenilor, ele sunt cateodata atat de simple si aparent banale.
Multi oameni alerga total dezorganizati prin viata urmarind himere, altii au cat de cat un mic plan dar de multe ori modul prin care il vor indeplini, va face ca ravnitul trofeu sa dispara la un moment dat ramanand in cel mai bun caz o amintire placuta. Mai exista  o mica categorie, aparte,  care primesc chiar ce cauta sau viseaza insa si aici ar fi discutabila directia si finalitatea acestor realizari.
Observand intamplator anumiti oameni am sa va arat un mic studiu ..este personal si nu cred ca are o valoare de adevar absoluta, depinde de fiecare cum il va percepe sau cat va crede in el.

Sa luam o familie normala de oameni cu o situatie multumitoare (fara pb financiare)o familie in care parintii traiesc in armonie, fara certuri, amenintari, alcool, tradari conjugale, violente, o familie in care copilul este aducat cu bun simt si aprecierea adevaratelor valori. Acesti oameni vor creste in aceste legi iar ei vor ajunge oameni care nu vor cauta extraordinarul, vor fi multumiti cu oameni normali langa ei, fara extravagante, fara opulenta, fara calitati fizice sau materiale de urmarit in partener , etc..culmea este ca viata le va da mai mult de atat.Sunt oameni care stiu sa se bucure de lucrurile care conteza cu adevarat, oameni sinceri care au un sistem foarte sanatos si care au sanse reale sa gaseasca fericirea sau sa fie cat mai mult in acest lung drum de cautari.
Cu alte cuvinte educatia si exemplele de acasa, copilarie, puterea exemplului vor ridica in ei lucruri trainice iar acesti oameni sunt in stare sa respire si sa urmeze lucrurile care ii vor face cat mai mult fericiti.

Sa trecem la o familie cu situatie ok insa in care tensiunea este prezenta, amenintari..certuri, tradari, violenta, alcool.Ce se va alege de aici?Foarte simplu, acei copii ce vor creste vor purta o mica trauma toata viata lor, iar acest lucru ii va impinge in a fi prea protectori, prea agatati sa nu greseasca sa cladeasca o familie cu orice pret si sa nu o tradeze.Ei sunt cei care vor fi dispusi sa nu greseasca si sa nu faca greselile parintilor, si vor fi protectori cu persoanele dragi voind sa nu repete istoria vazuta acasa.
Vor fi oameni iubitori pentru ca nu au avut parte de acest lucru, protectori pentru ca le a lipsit acest lucru, destul de instabili pentru ca linistea lor interioara a fost zdruncinata de tensiune.
Veti putea profita de ei sub orice fel pentru ca in numele Bunatatii ei vor fi in stare sa se sacrfice, doar ca cel de langa sa nu ajunga ca mama sau tata , personajele pe care ei le au vazut ani de zile suferin.
Vor fi oameni care vor alege de putine ori bine si mai mereu alegerile nu vor fi in avantajul lor.
Pe de alta parte exista si o mica parte de persoane, putin mai slabe(in ziua de astazi din pacate aceasta parte devenind majoritara) care neavand o personalitate proprie, slabi, sau usor influentabili vor renunta la a cauta fericirea si vor repeta greselile vazute acasa. Puterea exemplului va triumfa din nou in persoanele slabe, incerte si mici spiritual.Nu vor intelege ca trebuie sa depaseasca aceasta conditie karmica, ca trebuie sa faca exact invers si vor ramane blocati in esecul ereditar.

Urmeaza o familie de oameni cu pb financiare si cu neliniste, prima pb generand oricum tensiune mai mereu in viata.Vor aparea niste copii care vor cauta exact ce nu au vazut/avut in familie.Banii ca scop final in viata, fiindca au fost saraci, protectia si oameni puternici langa ei pentru ca parintii nu au avut ce sa le ofere.Vor cauta orbeste dragostea insa nu vor fi pregatiti sa o imbratiseze pentru ca nu au bagajul necesar. Sentimentul ar fi prea adanc pentru intelegerea lor, ei fiind familiari cu tradarea, violenta, inselatul, limbajul murdar, lipsa increderii, etc..din pacate vor sfarsii exact la fel pentru ca indiferent cat vor cauta in persoana de langa sau in viata sa primeasca exact ce nu au avut si isi doresc, ei nu le vor avea, nu sunt pregatiti si nu cunosc tehnica de a se bucura de aceste lucruri.Vor petrece o mare parte din viata in cautari si manipulari, false modele pentru interior si exterior gratie incertitudinii si nefericirii din prima parte a vietii.Este una din cele mai nefericite categorii dupa parerea mea care va beneficia de putine momente de reala multumire iar finalul acestor cautari va reprezenta o mutilare a personalitatii, o minciuna acceptata privind faptul ca viata lor a fost ok, buna si exact cum si au dorit o. Departe de adevar , doar un mic mecanism de negare care insa din punctul de vedere al subsconstientului ii va macina toata viata si ii va impinge la stari si trairi care refac drumul copilariei.. Aici inca o data vedem ca totul se rezuma la financiar si liniste, conditii esentiale pentru un echilibru uman, din pacate.
Este totusi si o sansa ca, cativa din acest esantion sa se ridice mai sus decat trebuie, ajutati, motivati sau initiati de cei din jur.Iar acestia ce vor face asta vor fi cei din a doua categorie, eroii de meserie.Apoi acestia din urma, vor depasi stadiul acela orbesc, de incercari nereusite, de pierdere a vietii incercand sa fie salvatori, sau castigatori cu orice pret.Ei sunt cei mai castigati din aceasta categorie si candva poate vor rasufla usurati ca au gasit o forma a fericirii datorita acestei a doua categorii care cauta si ea cu orice pret sa salveze si sa fie salvat.

Cumva familia si trecutul nostru sunt responsabili pentru ce devenim, pentru drumurile pe care le urmam sau dorintele pe care le avem in inima.Sunt prezente acolo in noi, cand ne cautam fericirea sau cand invatam sa fim fericiti, cand o pierdem sau cand o cautam din nou.Indiferent cum am trait, ce am avut sau pe cine am avut, suntem datori sa intelegem ca trebuie sa mergem pana la capat.Cu incredere, liniste, impartasind ce avem mai bun in noi, adaugand intelegere si caldura, zambind si asteptand.Fericirea poate fi o clipa dar si o eternitate masurata in scurta noastra calatorie pe acest pamant.Putem sa o gasim sau nu,  dar daca tinem cont de cateva reguli cu siguranta  cat mai multi oameni o vor atinge. Mult succes in a intelege ce va face fericiti, cum veti ajunge acolo si mai ales ce veti alege sa faceti pentru a urma aceasta cale!!

08 mai 2012

Poate...candva...

 Poate candva te voi intalni la un colt de strada sau intr-o cafenea pustie si nu voi trece fara sa nu iti  zaresc esarfa pe care o porti mereu si in care iti ascunzi surasul tau frumos.
 poate candva iti voi chema zambetul si voi suspina usor de fericire ca l-am intalnit sperand ca il pot  pastra cat mai mult..

 Poate candva iti voi cauta mana prin asternut zambindu ti si cerandu-ti iertare ca te-am sarutat atat de  putin in ziua ce s-a scurs, ca te-am necajit cu egoismul si simplitatea mea..
 poate candva voi lepada hainele mele de om mare si iti voi arata copilul din mine si impreuna cu tine vom fi la fel de nedespartit cum eram candva, intr-o alta data.

 Poate candva te voi duce pe o plaja minunata unde linistea sa fie cel mai frumos glas si vom vorbi  pe rand, eu, tu si marea.
 poate candva iti voi darui un glob de cristal cu fulgi de nea pentru ca lucrurile simple sunt cele mai  frumoase.
 poate candva voi asorta florile tale preferate cu micile tale placeri, iar pe deasupra voi asterne cuvintele si imbratisarile mele, toate mistuite in focul ce arde in mine si pe care doar tu il cunosti.

 Poate candva vom sta la gura sobei aducandu-ne aminte de noi si bucurandu-ne doar de magia de a fi  impreuna, dansand din priviri cu tine, inlantuiti prin vorbe si soapte.
 poate candva vom fi batrani amandoi si ne vom mira cum viata ne-a adus impreuna atunci cand  credeam ca minunile sunt doar povesti demult uitate.

 Poate candva iti voi multumi ca tu ai fost cel mai frumos lucru care m-a facut un om mai bun si care  m-a adus la liman atunci cand nu credeam ca mai pot fi salvat.
 poate candva iti voi atinge incheietura mainii si iti voi sopti acele 2 cuvinte..nici mai mult nici mai  putin..doar sincer si mereu la fel...iar tu imi vei raspunde.
 Poate candva ma voi regasi in tine, eu, jumatatea ta pierduta care m-a asteptat peste ani si peste furtunile vietii.

 Candva, poate vei citi aceste cuvinte sau poate iti vei aduce aminte de mine...

23 martie 2012

Ganduri...

Sunt oameni atat de amarati in jur care au nevoie de ajutor.. suntem chiar noi intr un viitor apropiat daca nu vom sti sa intindem o mana!

Sunt dispus sa imi ofer toata dragostea si energia neconditionat atata timp cat exista o nevoie mai mare decat a mea.

Am invatat sa ascult atunci cand am renuntat la mine, invat sa traiesc cand devin auzit.

Pierdem ceva in fiecare zi, cel mai trist este atunci cand o facem cu noi si nu ne mai regasim in nimic.

Iubim atat de scurt si de putin pentru intensitatea acestui minunat sentiment.

Plecam fiecare neluand cu noi nimic in afara de reversul actiunilor noastre in aceasta calatorie.

Ne este frica sa ajutam pentru ca suntem atat de goi, negand existenta bunatatii...noi insine avand nevoie de ajutor

Iubesc pentru ca mi s a spus ca e bine, o fac pentru ca ma descopar pe mine si astfel devin cu adevarat viu.

Ma sting atat de usor asteptand sa renasc intr o noua sansa pe care sa o ridic cat mai sus.

Cred ca suma tutoror gesturilor poate fi o noua sansa !

Simt ca exista cineva care ne a creat, daca nu exista, pentru ca am Credinta il Voi creea chiar eu !

Oamenii inventeaza religii si motive cand de fapt credinta este una singura.Fie o ai, fie nu, iar acel lucru se refera la a crede si iubi un lucru pe care nu il poti atinge. Aici este adevarata credinta !

Nu cer nicio rasplata pentru bunatatea mea, cer doar o alta zi cu oameni si locuri...

Ma regasesc atunci cand cad, ma adun pentru ca trebuie sa plec mai departe.Am un drum extrem de lung din fericire.

Viata este foarte simpla, oamenii o complica atunci cand se simt singuri, goi sau neimpliniti.

Daca renunt la mine pentru tine, ai sa ma salvezi asa cum am facut o si eu?

Te iubesc pentru ca esti asemeni mie, iar fara tine as fi doar jumatate!

Vreau sa invat sa zbor desi stiu ca atunci cand o voi face calatoria mea va fi trecut de jumatate.

Oamenii vin si pleaca, majoritatea nu isi vor aduce aminte de tine, conteaza doar sa le lasi deprinderi cat mai bune.

Zambesc in fiecare zi cel putin o data, ma ajuta sa uit de mine cel de acum.

In fiecare zi ma impac cu toate si inteleg ca atat cat este, trebuie trait cat mai frumos.

Sunt mandru de viata mea indiferent cat de buna este pentru ca undeva exista o sansa infima ca ea sa se transforme intr una extraordinara !

Nu imi lipseste credinta, eu am inventat o atunci cand suferinta nu mai avea loc in sufletul meu plin de amaraciune.

Te astept asa cum te am asteptat mereu iar tu ai sa stii asta, pentru ca mereu ne am intalnit!

Daca e sa pariez pe ceva este ca tarziu am sa plec, nu inainte de a ma ruga si a lasa ceva in urma.

Avem nevoie doar de lucrurile care ne au lipsit. Oare credinta cand am capatat o?

Vrei sa fi deosebit? renunta la ideea asta si esti deja un om extraordinar !

Exista o sansa de fiecare data...posibil insa trebuie sa fi mereu in joc.

E tarziu, dar niciodata atat de tarziu incat sa se fi terminat !

Iarta ma , nu iti ia decat 1 secunda si 2 cuvinte !

Priveste cat mai sus...niciodata nu ai cum sa stii cat de sus te poti ridica !

Iarta-ma ca am fost atat de orb, nevazand ca doar eu straluceam in singuratea noastra

13 martie 2012

As fi vrut

Sa fac ce soarele face pentru flori
Sa fiu precum ploaia pentru pamant
Sa fiu vantul ce alunga norii tai
As fi incercat sa ajung in porturi
si sa vaslesc peste rauri de ganduri
salvandu te, din temnita cea grea.
Sa fiu echilibrul din balanta vietii
sa te port peste tot si in suflet mereu.
Sa te bucur cand plangi, certandu te
ca nu m ai chemat cand ai cazut adanc.
Sa te ridic in brate desupra tuturor
sa fii partasa la mandria mea suprema.
Sa iti soptesc ca m am oprit din goana
si ca te astept in seara sa te alin.
ca te inteleg si ca invat in fiecare zi
sa te cunosc prin jocurile vietii
Si ca de vei cadea o mana va fi langa.
Sa intelegi ca simplitatea e de aur
si ca visele se indeplinesc in doi...
Sa fiu chemarea ta tarzie in vreme
cand iti vei fi dat seama de mine...
amintindu ti ca am fost mereu cu tine.
As fi vrut sa iti arat lumea si locuri
situatii si oameni, sa traim mereu si
nicaieri, Dar as fi sa ma vezi pe mine.
Si as mai fi vrut sa fiu primavara
peste iarna vieti tale, mereu si mereu.

As fi vrut sa nu ma intreb mereu, daca
nu cumva te am pierdut cand sa te gasesc
trebuia, uitand usor de mine doar....

Oare cum....

Iti vei aduce aminte de mine peste vreme...
Ca de un zambet ce va aprinde si in tine unul
sau ca de o umbra ce mai mereu cauta ajutorul.
poate cateodata ca de un sunet placut
ce iti imbie zambetul sa surada si el suav.
poate ca de un parfum pierdut intr o vara
pe o strada veche intr un oras linistit
ca de o prima intalnire in care ochii...
ochii spun totul iar din ei curge fericirea
ca de un copil mare care te chema mereu
sa te joci si sa uiti greutatile vietii
sau de un om matur, pedant ce mereu cauta
un alt rol in jocul vietii negasindu l
Poate iti voi reamintii de tine prin mine
iar atunci ma vei rechema pentru ca vei sti
ca cele mai frumoase lucruri sunt cele pe care
ti le am pus la picioare sau la tample...
Poate iti vei amintii de mine usor fugar
ca de o gara tarzie, unde ai intarziat candva
poate va fi un suras sau o nebunie ce nu
se va mai repeta niciodata oricat ai vrea...
Poate ca de o ploaie ce lasa in urma doar
linistea peste ganduri si creeaza bucurie.
poate de o caldura, o atingere simpla
sau de o alinare cand durerea te macina.
Poate ca de un gand caci atunci voi fi
Mult prea departe pentru oricine in viata...
Poate ca de o stangacie ce in spate ascundea
Un om mare in trup de copil plin de nelinisti
Poate ca de eliberare caci drumurile se despart
iar nimic nu ramane impreuna la nesfarsit
Poate ca de o toamna tarzie, plina de lacrimi
Ganduri si emotii triste, un timp pierdut
Poate ca de o grija catre un rasad frumos
insa prea firav pentru aceasta lume cruda.
Poate ca de o cafea buna, savurata mereu...


Poate ai sa iti aduci aminte de mine,
poate ai sa imi soptesti ca iti lipsesc
sau poate ai sa ma cauti dimineata langa
Poate ai sa ma uiti de tot neramanand
nici macar o vaga amintire insa imi doresc
sa nu mi uiti inima, mainile si ochii....
sa nu le uiti..sa nu le uiti.............

Frici

Ne este greu sa acceptam adevaruri nespuse.
Sa primim vesti ce ne reteaza viata incet
Sa devenim fazi si goi, seci pe dinauntru
chiar daca-i singura carte in jocul vietii.
Ne e frica de viata pentru ca nu avem curaj
sa o traim cum trebuie drept, stapanind o.
Ne este frica de tradari si de nopti goale
in care totul curge si tremura in jur, in noi.
Ne e frica de sanse crezand ca nu putem zbura
Traim cu vise spulberand destine n jurul nostru
sperand la altceva si nestiind sa privim in ochi,
prinzand mainile ce ne roaga lacrimand sa stam.
Ne sperie cand nu intelegem oamenii si situatii
cand pierdem controlul sau suntem aruncati..
Ne doare uitarea de sine sau a celor din jur
atunci cand viata ne este potrivnica iar noi
nu ne mai avem nici pe noi, umbre pierdute.
Ne dor ecourile pierdute pe culoarele sufletului
si regretele ne bat in inimile sfasiate iar
lacrimile ne ineaca intrebarile oare...poate?
Ne sperie ceasurile lungi de singuratate in care
numaram intrebarile si clipele pana la cei dragi.

Ne iubim prin temeri si demoni incercand doar
sa strangem Acea Mana cat mai mult, constienti
ca nimic nu dureaza foarte mult iar frica..
Frica este tot ce ne ramane dupa ce pierdem tot.

05 martie 2012

Traim

Ca sa plecam departe neavand certitudinea vieti
neluand cu noi nimic viu, nici macar amintirile
Traim ca sa invatam sa mergem cand putem zbura
o facem ca sa prindem un loc mai bun in viata
cand de fapt noi suntem magia si bunatatea ei.
Traim ca sa invatam sa iubim prin lacrimi lungi
cand noi ne nastem din iubire, prin lungul drum
al izbavirii noastre fara doar si poate.......
Traim si invatam dupa reguli si rosturi impuse
cand libertarea ar trebui sa fie singura nota
in sirul de intamplari ciudate in simfonia vietii.
Traim si invatam sa ne supunem si sa pierdem cand
de fapt viata ar trebui sa fie o bucurie imensa.
Traim ca sa ne sfarsim viata intre cativa pereti
cand o putem face zburand spre casa, redevenind noi.
Traim mereu ca sa castigam si sa ne ridicam cand noi
suntem atat de firavi si trecatori in toamna vietii
caci azi suntem si poate maine nu va mai fi timp.
Traim chinuindu ne sa ne traim o viata dulce
cand este de ajuns sa o traim in orice fel.....
Traim cu frici si demoni ce ne reteaza aripi
si nevoiti o luam din nou de la inceput cu amar.
Traim urland ca suntem stapanii vietii noastre
cand ne am pierdut o nestiind sa plangem dupa ea.
Traim ca sa lasam ceva in urma desi nu intelegem
ca suntem trecatori si doar finalul mai conteaza
cand revenim acolo unde a trai dureaza mult mai mult.
Traim ca sa ne nastem mici si goi, zambind a nepasare
si a uitare a tot ce e uman si a fost candva trait..

Traim si nu invatam din greseli, apoi iar retraim...din nou

06 februarie 2012

Una din acele zile

Exista multe zile si una din acele zile
care ne marcheaza existenta cu adevarat
Ne face sa ne vedem atat de mici sau mari
ne aduce mai aproape de noi sau iertare
smulge lacrimi sau bucurie, uneori fiori
Ne poarta mai aproape sau mai departe
dar de multe ori ne gaseste introspecti
si ne daruieste cel mai de pret lucru.
Apoi noi pasim pe alt drum, regretam
Pretuim sau pornim lupte tarzii,iertam
Cerem sau iubim devenind mai buni dar
cateodata doar mai calzi si increzatori.
Si toate doar pentru ca a existat candva
una din acele zile in care senin si usor
zambind, am vazut putin mai departe
de ceata vietii noastre si ridicand o
Am devenit niste oameni mai buni,
impacati, castigatori sau fericiti..

Pentru toti cei ce au avut parte de o astfel de zi, care le a schimbat viata, cat si celor ce inca o mai cauta prinsi in valtoarea evenimentelor vietii.Negresit ea va aparea din adancul reactiunii impletite de firul vietii.

Alte intrebari

O Lume
in care preotului ii spunem ce avem pe suflet
psihologului gandurile si fricile noastre
iar doctorului durerile fizice......
Oare la ce bun atunci Dumnezeu?

in care nu intalnim decat minciuna,falsitate
limitare si reeditari dezastruoase ale trecutului
pentru ca nu exista nimeni atat de creativ si viu
ca sa aduca ceva nou, oare cand am murit?

Suntem
niste oameni ce adorm usor aparent fericiti
dar macinati de ganduri si soapte mocnit uitate
care ne zbuciuma in singuratati in doi...
oare am uitat sa iubim cumva?

asemenea unor statui impunatoare dar singure
uitate intr un decor trist cu dale sparte
in care vantul este singurul spectator
oare am uitat sa mai traim?

oare unde ne am pierdut, am existat cu adevarat?
suntem o lume...tare ciudata.