.

.

25 februarie 2015

Calatoria Fericirii

Trecatori fiind si neinsemnati, intalnim oameni, manati de nevoia noastra de implinire, de gasire a jumatatii, desi noi ca fiinte suntem intregi si unici.
Doar cred ca ne lipseste Acel cineva care sa ne vada si sa ne auda cu adevarat dincolo de Cuvinte si Gesturi.

Si Oamenii vin, ne spun lucruri pe care vrem sa le auzim, chiar daca ele nu sunt ceea ce percepem. Si  ne vorbesc frumos iar noi inchidem ochii visatori in fata Minunii aproape implinite.
Apoi noi ne Indragostim si ne mintim ca cel din fata noastra este Complet, iar defectele sunt doar mici calitati ce au sa se amestece cu fiorul inegalabil al trairii in doi.

Urmeaza sa credem in ei, ne lasam purtati de val, doboram ziduri, in sufltele si vietile noastre, aprindem candele pe altare mult prafuite si uitate in cotloanele sufletelor noastre, chemand Speranta si traind doar Clipa - in sfarsit ne-am gasit si noi Linistea mult visata.
La un moment dat oamenii ne arata o grimasa sau scot la iveala din sacul lor un gand sau gest care ne tulbura, iar noi nu intelegem de ce nu il baga la loc si asa zabovim o vreme, contrariati dar inca imbatati de farmecul si minunea aceasta a Nesinguratatii.
In cele din urma, ei ne intorc spatele, de multe ori atat de brusc incat viata noastra devine soarta unui naufragiat pe mare, inclinandu-ne si zbatandu-ne din toate baierele sufletului doar pentru a afla un raspuns atat de simplu.

Si ne macinam si nastem ganduri, urcam si coboram pe scara fiintei, nascand intrebari si tulburandu-ne , devenind mici monstrii ce se hranesc cu dureri pline de "daca, de ce eu, oare chiar...", lasand nestemate pe pardoseli dupa ce ne-au maturat chipul si suierand oftate neaducatoare de raspunsuri.
Si zabovim cu noi, cu gandurile noastre cele mici sau inalte, cu bucuriile din suflet care le purtam spre acea implinire si ne intrebam cu ce am gresit, iar apoi ne mai pierdem inca o data, cu tot ce am avut Sfant in noi, cu toata Bunatatea cu care am alergat din Pruncie spre persoana Potrivita.

Repornim la drum si pierdem zile, luni si ani, din noi pe acest drum de multe ori cu capul in jos, cautandu-ne pe noi in primul rand, si pierzand alte maini intinse doar pentru ca nu mai avem incredere iar bagajul nostru este prea greu de purtat.
Iar in Final ne asezam osteniti, si ne uitam cu ce am ramas, facem socoteli si zambim pentru curajul si calatoriile noastre Minunate.
Incet incet ne dam seama ca oamenii nu ne-au spus decat cuvinte, ca ei fiind mici, au luat Bucuria si Sentimentele si le-au folosit ca sa creasca si ei, undeva mai departe in viata asta.
Apoi vedem cand ceata se mai duce ca sunt atat de Egoisti incat atunci cand noi i-am rugat cele mai simple lucruri ei nu au reusit, nepierzandu-si nici macar timpul incercand sa ne asculte.
Iar in final vedem ca oamenii vorbesc, si nu asculta, doar pentru nu a ramane singuri, o vreme, apoi pleaca mai departe......

Cateva ganduri pentru cei care inca se intreaba, care cauta Adevarul sau care sunt zbuciumati in aceasta calatorie a Fericirii.

Cu drag pentru un om minunat, Adriana, a carei putere va invinge orice in aceasta lume.

Necitite

Daca singuratatea ar fi masurabila
Noi cu siguranta am fi Dumnezeul ei.

Iar daca durerea ar avea limite
I-am calca pragul cu fiecare lacrima.

Daca uitarea ar fi solutia suprema
Ti-as scrie scrisori peste vieti....

Impacare

Amintirea ta, ma desparte in singuratati
si casca hauri adanci de neintrecut.

Iertarea ma doare si ma arunca mereu
in vise scurte curmate de reci dimineti.

Cuvintele curg asemeni lacrimilor vestede
iar gandurile sufoca restul de viata.

Desigur, linistea se asterne doar atunci
Cand mainile se intalnesc pentru etern.